www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune la Sarbatoarea Soborului Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si a tuturor puterilor ceresti (2)

Canon de rugaciune la Sarbatoarea Soborului Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si a tuturor puterilor ceresti (2)

Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi a tuturor puterilor cereşti, glasul al 4-lea:

Mai marilor Voievozi ai Oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii; cu rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi, cu acoperământul aripilor slavei voastre celei netrupeşti păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai mari peste cetele puterilor celor de sus.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Pe cetele cele înţelegătoare ale rânduielilor celor fără de trup, cu cântări, ca pe nişte slujitori Dumnezeieşti, veniţi să-i lăudăm, ceată împreunându-ne; pe cei ce pentru pocăinţa noastră împreună se bucură.

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Voievozii îngerilor şi cei mai aleşi şi căpeteniile cetelor, cei luminaţi, minţile cele fără de trup, astăzi le ridică spre săvârşirea de praznic a pomenirii lor celei strălucite; cu care împreună se bucură oamenii, cântare Treimii aducând.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să ne veselim împreună cu îngerii noi, oamenii, duhovniceşte întru bucurie; că Arhanghelul Gavriil iarăşi binevesteşte acum unirea Bisericilor şi surparea a tot eresul celui potrivnic, întru venirea pomenirii lor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai pe Cuvântul Tatălui Cel mai presus de fire, Preacurată, Care întru tine S-a Sălăşluit, în Duhul Sfânt, pe Cel Ce este adică cu două firi şi cu două voinţe într-un Ipostas Neschimbat; al Cărui chip Îl sărutăm.

Catavasie:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Îngerilor mai întâi şi de la Sfânta Treime a doua lumină te-ai arătat, Mihaile Voievodule, nouă celor ce cu credinţă te lăudăm pe tine.

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Cu raza Dumnezeiescului har, Arhanghele Gavriil prin credinţă a umplut tot pământul, propovăduind pogorârea cea în Trup a lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreunare pururea pomenită şi însoţire luminoasă fără de materie, lumini Dumnezeieşti, pe cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea voastră, mântuiţi-i.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudat-a Isaia naşterea ta cea mai presus de minte, Curată; laud şi eu ca să dobândesc curăţirea aceluia.

Catavasie:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea Doamne...

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

În Ierihon s-a arătat mai marele Voievod al Puterii, oştindu-se demult Iosua al lui Navi, biruinţă făcând şi izbândind, Arhanghele Mihail, mai marele Voievod al celor fără de trup; de la care luând putere sluga Domnului, prin armă robi a luat pe cei potrivnici.

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Mai marele Puterilor celor fără de trup oarecând s-a arătat, aducând bunele vestiri pe faţă preotului Zaharia, Marele Gavriil şi Dumnezeiescul cu adevărat Arhanghel. Pentru aceasta născându-se Ioan, glasul Cuvântului, părintelui său a dat iarăşi glas.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bucură-se cu bucurie toate marginile astăzi, prăznuind sfântă pomenirea Sfinţilor Arhanghelilor Tăi, Dumnezeule, a Dumnezeiescului Mihail şi a lui Gavriil de Dumnezeu Înţelepţitul. Împreună se bucură şi toată Ceata îngerească, căci se mântuieşte lumea prin acoperământul lor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu Una Curată ai fost şi după naştere, numai tu te-ai arătat fără de bărbat născând pe Cuvântul Cel Adevărat al Tatălui, Care prin Duhul Sfânt a luat Chip de rob precum suntem noi, Fecioară Născătoare de Dumnezeu. Pe Care Îl lăudăm, cinstind Dumnezeiasca asemănare a Chipului Lui.

Catavasie:

Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Neplecându-se Balaam vrăjitorul de demult cuvintelor lui Dumnezeu celor negrăite şi Dumnezeieşti, s-a arătat asinului îngerul la răspântii şi mustrându-l cu asprime şi făcând cuvântător pe dobitoc, a schimbat lui Balaam cunoştinţa firii.

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Prins fiind Petru şi în temniţă rămânând, i s-a arătat îngerul lui Dumnezeu, scăpându-l din mâinile lui Irod, din legături şi din moarte. Pentru aceasta veniţi toţi ca pe nişte Dumnezeieşti păzitori ai sufletelor şi ai trupurilor pe Înţelepţii Arhangheli să-i cinstim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îngeri, Arhangheli Dumnezeieşti, Puteri ale lui Dumnezeu, stricaţi cu rugăciunile voastre cele de-a pururea către Dumnezeu tulburările războaielor, eresurile Bisericii şi toate smintelile şi pe noi în pace ne păziţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Tine Te ştim Singurul Dumnezeu al făpturii, în două Firi, în amândouă lucrările şi voile fiind Neamestecat, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai luat trup din Fecioara, al cărei chip pe icoane îl cinstim.

Catavasie:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Cu frică în cântări să cinstim cu buze de lut pe cei fără materie, din stricăciunea cea trupească ridicându-ne mintea la cei fără de trup, care sunt ca focul, ca văpaia şi ca lumina.

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Încetaţi viforele patimilor, Sfinţilor Arhangheli şi potoliţi împreună cu acelea toate smintelile de credinţă, Sfinţilor mai marilor Voievozi ai Treimii, cei ce sunteţi în chipul focului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arhanghelii lui Dumnezeu, Căpeteniile celor fără de trup, cu îndrăznirea voastră de tot eresul izbăviţi-ne pe noi, Mihail Voievodule şi Gavriil, mai marii Puterilor îngereşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din pântecele Celei ce nu ştie de bărbat, Te-ai arătat de bunăvoie Întrupat, Cel Ce eşti fără de trup ca Dumnezeu, Hristoase şi purtător de trup, ca un Om ai fost; a cărui asemănare credincioşii o cinstim.

Catavasie:

Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

 

CONDAC, glasul al 2-lea.

Mai marilor Voievozi ai lui Dumnezeu, slujitorilor Dumnezeieştii Slave, povăţuitorii oamenilor şi Căpeteniile îngerilor, cereţi pentru noi ceea ce este de folos şi mare milă, ca nişte mai mari Voievozi ai celor fără de trup.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Din Iudeea venind tinerii...

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Cu cetele celor fără de trup şi neamul omenesc veniţi să ne veselim în această vestită zi, săvârşind pomenirea Arhanghelilor lui Hristos, cântând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Ca nişte iubitori de străini de demult, Avraam de Dumnezeu văzătorul şi Lot măritul, a ospătat pe îngeri şi au aflat împărtăşire cu îngerii, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lui Manoe viteazului şi lui Tovit Preaînţeleptului s-au arătat îngerii, răsplătindu-le nevoinţele vieţii după vrednicie; iar tinerilor celor ce erau în cuptorul cel cu foc, îngerul oarecând le-a stins văpaia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toată firea noastră din Fecioară ai purtat-o fără schimbare, Iisuse, cu Firile îndoit, dar Unul în Ipostas, ca Părinţii pe Tine Te mărturisim. Al cărui şi chipul cu credinţă cinstim, zugrăvindu-Te.

Catavasie:

N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Mai mare al îngerilor este Mihail Arhanghelul. Dar se preamăreşte după vrednicie împreună cu dânsul Prealuminatul Gavriil, tăinuitorul harului şi vestitorul cel cinstit al Fecioarei, Voievodul celor fără de trup, mai înainte bucurie vestind celor ce strigă: popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Cetele îngerilor în multe feluri de chipuri văzându-le Iezechiel, mai înainte grăind, a propovăduit. Întru care Serafimii cei cu câte şase aripi stau înainte şi Heruvimii cei cu ochi mulţi înconjurau, cu care împreună a văzut pe Arhanghelii cei Prealuminaţi pe Hristos preaînălţându-L întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Cum că înfricoşătoare va să fie venirea judecăţii Tale, arătată făcând-o Daniil, mai înainte a grăit: că Scaunele s-au pus şi Cel vechi de zile a şezut şi mii de îngeri a adus, care stau înainte cu frică şi cu glasuri fără încetare strigau Sfintei Treimi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul, Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, de bunăvoie S-a arătat din Fecioară şi cu noi de un chip, neamestecând una întru alta cele ce sunt ale înfricoşătoarei uniri: că Unul Acelaşi întru amândoi se arată. În două firi şi într-Un Ipostas, Chipului asemănării Căruia ne închinăm acum.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Cu adevărat de Dumnezeu...

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Celor ce sunt bolnavi şi celor ce umblă pe apă şi celor din nevoi, ajutători spre mântuire v-aţi arătat, mai marii celor fără de trup, Arhanghelilor Mihail şi Gavriil.

Stih: Sfinţilor Arhangheli şi toate puterile cereşti, rugaţi-vă lui Dumnezeu pe noi.

Împreună cu Cetele Heruvimilor şi ale Scaunelor dănţuind, ca un Voievod al îngerilor şi tăinuitor al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi Mântuitorului, Arhanghele Mihail.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte păzitori ai lumii şi ai Bisericii şi mai marii Cetelor Puterilor celor de sus, rugaţi-vă pentru noi Mântuitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu un glas, de Dumnezeu Născătoare, pe tine te preamărim: că din patimi şi din primejdii ne izbăveşti pe noi şi rugăciunile noastre spre cele bune le plineşti.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Sfintelor cete ale celor fără de trup, care cântaţi lui Dumnezeu, cu gânditoare limbile voastre neîncetat, laudă, rugaţi-vă pentru noi cei greşiţi.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Cetele celor fără de trup dorind a le lăuda noi cei de pe pământ, să urmăm cât se poate a lor sfinţenie, omorându-ne toate mădularele trupului, rugându-i, ca pe nişte apărători şi păzitori, să ne izbăvească de toată înşelăciunea nevăzutului vrăjmaş pe noi, cei ce îi lăudăm pe dânşii, ca să aflăm milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Mulţumim ţie pururea, Născătoare de Dumnezeu şi te mărim pe tine, Curată şi ne închinăm ţie, lăudând pe Cel Născut al tău, Ceea ce eşti plină de har, strigând neîncetat: miluieşte-ne pe noi, Fecioară Preamilostivă, ca o Bună şi de la demoni ne scoate şi din răspunsul cel înfricoşător la ceasul întrebării, ca să nu ne ruşinăm noi, robii tăi.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Canon de rugaciune la Sarbatoarea Soborului Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si a tuturor puterilor ceresti (2)

Vizualizari: 996

Id: 26094

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.