www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Caramida Sfantului Spiridon de la Sinodul I Ecumenic - reprezentare iconografica

Caramida Sfantului Spiridon de la Sinodul I Ecumenic - reprezentare iconografica

În iconografia ortodoxă, Sfântul Ierarh Spiridon este reprezentat, uneori, ținând în mână o cărămidă. Această reprezentare amintește de minunea săvârșită de sfânt în timpul Sinodului I Ecumenic de la Niceea. Astfel, prin Sfântul Ierarh Spiridon, Dumnezeu a descoperit dogma Sfintei Treimi.

Mai multe detalii despre această minune aflăm din viața Sfântului Ierarh Spiridon. Încercând să-i convingă pe Arie și pe filozoful Evloghie, care-l însoțea pe acesta la Sinod, Sfântul a luat o cărămidă pe care, ținând-o în mâna stângă, a binecuvântat-o: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Îndată după aceasta, din cărămidă focul s-a înălțat, apa a curs pe jos, iar în mâna Sfântului Spiridon a rămas numai lutul. Văzând aceasta, filozoful a zis: „Cred cele spuse de tine”.

Descriind scena Sinodului I Ecumenic, Dionisie din Furna ne spune că Sfântul Spiridon trebuie reprezentat în mijlocul celor 317 Sfinți Părinți care au participat la Sinod. În fața Sfântului Spiridon stă filozoful, care este spăimântat de minunea săvârșită. Sfântul Ierarh Spiridon ține în mână o cărămidă, care după binecuvântare se descompune în foc (care urcă), apă (care curge printre degetele Sfântului) și lutul care rămâne după aceasta.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Caramida Sfantului Spiridon de la Sinodul I Ecumenic - reprezentare iconografica

Vizualizari: 762

Id: 24750

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.