www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Care sunt conditiile canonice ale Spovedaniei?

Care sunt conditiile canonice ale Spovedaniei?

- Care sunt condiţiile canonice obligatorii ale Sfintei Spovedanii?

- Pentru ca mărturisirea păcatelor să fie primită la Dumnezeu şi creştinul să primească dezlegare, Spovedania trebuie să împlinească următoarele condiţii canonice:

o       Să fie făcută liber, adică de bunăvoie, iar nu silită;

o      Să fie completă, adică să ne mărturisim toate păcatele din copilărie şi de la ultima spovedanie, iar nu pe unele să le mărturisim şi pe altele mai grele să le tăinuim sau să le spunem altui duhovnic, din cauza ruşinii şi a mândriei;

o       Mărturisirea să fie secretă, adică să se facă în taină şi individual, ca nimeni să nu ştie păcatele aproapelui;

o       Mărturisirea păcatelor să se facă la preoţi iscusiţi şi cu multă umilinţă şi zdrobire de inimă, iar nu în grabă şi fără căinţă;

o       Credinciosul să primească canonul dat de duhovnic şi să promită că părăseşte definitiv păcatele făcute;

o       Dacă condiţiile canonice de mai sus sunt împlinite, duhovnicul este dator să facă dezlegarea păcatelor mărturisite, punând mâinile pe capul credinciosului care stă în genunchi.

o       Fără respectarea acestor condiţii canonice obligatorii, mărturisirea nu are valoare harică, iar credinciosul nu poate fi dezlegat de păcate.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Rânduiala Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 8)

Categoria: Articole

Cautare:

Care sunt conditiile canonice ale Spovedaniei?

Vizualizari: 802

Id: 7518

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.