Cate raspunsuri se gasesc in spatele necazurilor

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Cate raspunsuri se gasesc in spatele necazurilor

E limpede aşadar, că de noi atârnă, să ne nevoim pentru virtuţi şi să ne întoarcem de la păcate. Şi în puterea noastră stă cinstea şi necinstea, care ne vin pe urma lor. Că noi ne temem de necinste ca de un lucru de ruşine; cu cinstea însă îi mulţumim lui Dumnezeu şi tindem spre virtute. Pe acestea Dumnezeu ţi le-a rânduit, ca să te înveţe, ca nu cumva fiind tu slobod de ele, şi neavând parte de necazuri, şi mai presus de toată teama fiind, să nu-ţi uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, şi de la Dânsul să te abaţi, şi să cazi în păgânie (închinare la mai mulţi dumnezei), precum mulţi alţii cu toate că pătimeau la fel cu tine, şi erau bătuţi cu aceleaşi necazuri, pentru o vremelnică şi proastă stăpânire sau pentru sănătate au căzut nu numai în păgânie, dar nebuneşte au îndrăznit chiar să se facă pe sine Dumnezei loru-şi într-o clipită. Deci din pricina aceasta te lasă Dumnezeu să fii în necazuri. lată alteori te lasă în necazuri, ca să nu-L mânii pe El, prin vreo abatere; şi atrăgând asupră-ţi vreo pedeapsă, să pieri de la faţa Lui. Căci trec peste necinstirea de Dumnezeu şi peste hulire, care-şi iau începutul într-o viaţă mai fericită şi fără teamă, dar nici măcar despre cele pomenite mai sus să nu îndrăznească să vorbească cineva. De aceea iată că a înmulţit Dumnezeu pomenirea Lui în inima Ta, prin suferinţe şi necazuri; iar prin teama de cele potrivnice te-a trezit pe tine la uşa milostivirii Sale. Si izbăvindu-te din aceste necazuri, şi de pricina lor, a semănat intru tine dragostea către Dânsul. După ce dragostea a semănat-o în tine, te-a lăsat să te apropii de cinstea înfierii, arătându-ţi cât este Harul Său de bogat Că de unde ai fi cunoscut Providenţa şi grija Lui, de n-ai fi întâmpinat nici o potrivnicie? Că de cele mai multe ori dragostea de Dumnezeu poate spori în sufletul tău, dacă cugeti la Harurile Sale şi dacă pomeneşti purtarea Sa de grijă. Toate aceste bunuri le câştigi din necazuri, ca să te înveţi să mulţumeşti Domnului când eşti în necaz. Adu-ţi drept aceea aminte de Dumnezeu, ca şi El să-şi aducă aminte pururea de tine si aducându-și aminte de tine şi dăruindu-ţi mântuirea pururea, să primeşti de la Dânsul toată fericirea. Nu-L uita pe El, risipindu-te în deşertăciuni, ca nici El să nu te uite, în vremea luptelor tale. În fericirea ta fă-te rob Lui, pentru ca să aibi îndrăzneală către Dânsul, în necazuri, prin neîncetata rugăciune a inimii.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 49)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cate raspunsuri se gasesc in spatele necazurilor

Vizualizari: 455

Id: 19049

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.