www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce Dumnezeu avem!

Ce Dumnezeu avem!

Ce fericiţi suntem noi creştinii: Ce Dumnezeu avem!

Vrednici de plâns sunt oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu. Ei nu văd lumina veşnică şi după moarte merg în întunericul cel veşnic. Noi ştim despre aceasta, pentru că în Biserică Duhul Sfânt descoperă sfinţilor ce este în cer şi ce este în iad. Norod nefericit şi rătăcit! El nu poate şti care e adevărata bucurie. Se veseleşte uneori şi râde, dar râsul şi veselia lui se prefac în plâns şi întristare.

Dar bucuria noastră e Hristos. Prin pătimirile Lui El ne-a înscris in cartea vieţii, şi în împărăţia cerurilor vom fi veşnic împreună cu Dumnezeu şi vom vedea slava Lui şi ne vom desfăta de ea.

Bucuria noastră e Duhul Sfânt. Cât e de dulce şi de drag! El dă mărturie sufletului de mântuirea lui.

O, fraţilor, vă rog şi vă implor în numele milostivirii lui Dumnezeu, credeţi în Evanghelie şi în mărturia Sfintei Biserici şi veţi gusta încă de aici, de pe pământ, fericirea raiului, căci Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru; iubirea lui Dumnezeu dă sufletului raiul. Mulţi prinţi şi domni şi-au părăsit scaunele lor după ce au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Şi lucrul e de înţeles, pentru că iubirea lui Dumnezeu e înflăcărată; prin harul Sfântului Duh, ea desfată sufletul până la lacrimi şi nimic pământesc nu se poate asemăna ei.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p.57)

Categoria: Articole

Cautare:

Ce Dumnezeu avem!

Vizualizari: 633

Id: 22664

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.