www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce este programul sau tipicul iconografic?

Ce este programul sau tipicul iconografic?

Bisericile ortodoxe sunt zugrăvite după o anumită rânduială. Există un sistem numit program sau tipic iconografic, care indică pictorilor ce scene sau chipuri ale sfinților să zugrăvească pe fiecare loc de pe peretele interior sau exterior al bisericii, astfel încât podoaba picturală a oricărei biserici să alcătuiască în întregimea sa un ansamblu unitar și logic.

Programul sau tipicul iconografic nu a fost totdeauna la fel, în decursul timpului. El s-a format treptat și a variat în funcție de epocă și regiune, în strânsă legătură cu evoluția arhitecturii bisericești (tipul arhitecturii, dimensiunea bisericilor și suprafața de pictat).

Abia după Sinodul al VII-lea Ecumenic, desfășurat la Niceea în anul 787 și Sinodul local de la Constantinopol, din anul 843, prin care s-a stabilit cultul icoanelor, imaginația ctitorilor și a pictorilor a fost pusă sub supravegherea și controlul Bisericii - care călăuzește evoluția artelor sacre, după reguli precise.

După perioada iconoclastă s-a format un program sau tipic iconografic stabil, care a devenit obligatoriu pentru toți pictorii. Aceste reguli au fost scrise în Erminiile sau Călăuzele zugravilor bizantini.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Ce este programul sau tipicul iconografic?

Vizualizari: 662

Id: 24922

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.