www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce inseamna a trai pe Hristos…

Ce inseamna a trai pe Hristos…

Vorbind despre prezenţa lui Dumnezeu în mintea noastră, nu înseamnă că noi vedem pe Dumnezeu, ci că Dumnezeu ne vede. Iată atitudinea dreaptă: să lucrăm în prezenţa Dumnezeului Care ne priveşte.

Cât despre vise, nu pot spune mai mult decât Ioan Scărarul. După Părinţii Bisericii cel mai bine este să nu le dai crezare. Pentru a ne face să credem viziunilor noastre vrăjmaşul poate într-adevăr izvodi vise care se împlinesc apoi în viaţa zilnică. Se cuvine deci să fim cu cât mai multă luare-aminte. Este destul o singură dată, şi iată înşelarea, cu toată droaia sa de primejdii. Avem cuvântul lui Hristos şi al apostolilor: el ne este de ajuns.

Este foarte important ca niciodată să nu căutăm semne vădite ale bunăvoinţei dumnezeieşti, ca, de pildă, darul facerii de minuni.

A trăi pe Hristos prin şi pentru sine, separat de ceilalţi, înseamnă a avea experienţa neîndestulării făpturii omeneşti pentru viaţa creştină. Dimpotrivă, unde doi, trei, patru sau mai mulţi se adună pentru acelaşi ţel, puterea fiecăruia se înmulţeşte la nesfârşit. Scriptura zice: „Vai celui singur!”. Doi, în schimb, pot fi de-acum de nebiruit.

(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 38)

Categoria: Articole

Cautare:

Ce inseamna a trai pe Hristos…

Vizualizari: 773

Id: 9536

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.