www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce intelegem din atractia Soarelui

Ce intelegem din atractia Soarelui

Toţi privesc la soare, sunt atraşi de el, dorind să se încălzească cu căldura lui. La fel şi toţi credincioşii, privesc la Dumnezeu şi se încălzesc cu căldura milostivirii Sale. „Ochii tuturor spre Tine nădăjduiesc şi Tu le dai lor hrană la bună vreme. Deschizi Tu mâna Ta şi de bunăvoinţă saturi pe toţi cei vii" (Psalm 144: 15-16). „Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor de pe mare departe" (Psalm 64: 6). Ridică-ţi şi tu, creştine, ochii către Dumnezeu, ca să te încălzeşti întru căldura milostivirii Sale şi să grăieşti mai des, împreună cu Prorocul, din adâncul inimii tale: „Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa, sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi" (Psalm 122:1-2).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 9)

Categoria: Articole

Cautare:

Ce intelegem din atractia Soarelui

Vizualizari: 675

Id: 20220

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.