www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce sunt „jertfele” asezate la icoane?

Ce sunt „jertfele” asezate la icoane?

În lumea ortodoxă (în special la greci), există obiceiul ca la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului sau ale unor sfinți, cât și pe raclele sfinților, credincioșii să așeze mici plăcuțe argintate ce reprezintă imagini în relief cu părți ale corpului (ochi, urechi, mâini, picioare), cu bebeluși, cu mașini ori case.

Aceste „imagini” sunt aduse de credincioși în semn de recunoștință pentru minunile deja săvârșite prin intermediul icoanelor sau a sfinților. Creștinii aduc aceste daruri, ca și cum ar oferi un cadou unei persoane care a făcut pentru ei un lucru semnificativ. „Jertfele” pot fi cumpărate din majoritatea magazinelor ce comercializează obiecte de cult din Grecia, și apoi agățate înaintea unei icoane sau pe racla unui sfânt, folosind o panglică.

Uneori, credincioși aduc aceste „jertfe” chiar în momentul în care se roagă pentru înfăptuirea unei minuni, pentru a „convinge” de nevoia ascultării cererii lor.

Actul de agățare a „jertfei” este însoțit de o rugăciune sau o mulțumire și, uneori, de aprinderea unei lumânări. Această practică este moștenită de la grecii antici, care aduceau jertfe zeilor păgâni înainte de un eveniment major din viața lor.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Ce sunt „jertfele” asezate la icoane?

Vizualizari: 715

Id: 24734

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.