Cel care pacatuieste din nestiinta dobandeste mai usor iertare

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Canal youtube.com/@resurse-ortodoxe

Vă invităm să vizionati un scurt documentar video despre Icoana Maicii Domnului aflată in Catedrala Mitropolitană din Iași.

Cel care pacatuieste din nestiinta dobandeste mai usor iertare

Dacă deschidem Sfânta Scriptură, vedem îndată două pilde înfricoşate care dovedesc că înşişi robii cei aleşi ai lui Dumnezeu sunt în stare să facă lucruri necuviincioase şi fărădelegi, atunci când se îmbată. Noe şi cu Lot erau bărbaţi sfinţi şi drepţi, după cum mărturiseşte însuşi cuvântul lui Dumnezeu. Pe Noe l-a păzit Dumnezeu de potop, ajungând al doilea tată al neamului omenesc, iar pe Lot l-a păzit de arderea Sodomei. Dar când s-au îmbătat au căzut în nesimţire şi s-au batjocorit. Cu toate acestea faptele lor sunt vrednice de iertare, căci numai o singură dată s-au îmbătat (Lot de două ori) şi anume prin neştiinţă. Noe nu cunoştea tăria vinului, căci atunci prima dată au sădit vie. Iar Lot a fost amăgit la băutură de către fetele sale. Cel care păcătuieşte din neştiinţă dobândeşte mai uşor iertare. Dacă beţivii n-ar cunoaşte vătămarea băuturii şi n-ar şti că este păcat de moarte lăcomia băuturii, atunci ar fi vrednici de iertare. Însă, fiecare cunoaşte prea bine urmările beţiei şi aude mereu cuvântul Apostolului, care strigă: „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânare!” (Efeseni 5, 18).

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - HozevitulPentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 367)

Categoria: Articole

Cautare:

Cel care pacatuieste din nestiinta dobandeste mai usor iertare

Vizualizari: 486

Id: 15254

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Canal youtube.com/@resurse-ortodoxe
Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.