Conditia mantuirii

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Conditia mantuirii

Nu vom arăta amănunţit felurimea ispitelor - de ce, unde, cât şi de unde - pentru că, potrivit Psalmistului „îi vor număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi”. Ele au fost explicate în amănunt şi fără greşeală de Părinţii noştri în scrierile lor. Noi numai atât vom reaminti: că datoria de căpetenie a celor ce vor să se mântuiască este înfruntarea ispitelor, spre dovedirea credinţei şi mărturisirea acesteia împotriva lepădării, la care răul ne îmbrânceşte cu sila. Lepădării poruncii i-a urmat căderea, iar mărturisirii şi împlinirii ei, învierea. Prin iubirea de plăcere vine încălcarea poruncii şi păcatul, iar prin iubirea de durere, orice mărturisire şi virtutea. Iar lui Dumnezeu, Care ne-a dăruit biruinţa prin Cruce, se cuvine slavă.

(Monahul Iosif VatopedinulCuviosul Iosif Isihastul: nevoințe, experiențe, învățături, Traducere din limba greacă de ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2009, p. 53)

Categoria: Articole

Cautare:

Conditia mantuirii

Vizualizari: 369

Id: 6043

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.