Ora de religie la clasa a treia. Atmosferă tristă, apăsătoare. În banca a doua din rândul de lângă geam, o candelă aprinsă și flori, multe flori. Mihaela, colega lor, plecase dintre ei, la cei 8 anișori abia împliniți, răpusă de o boală neiertătoare a veacului. Toată clasa era o lacrimă. Am vorbit copiilor, pe înțelesul lor, despre moarte, viață, înviere, speranță. Toată clasa asculta cuminte, într-o liniște adâncă, tristă. Și, parcă, venită anume din Raiul despre care le vorbeam, vecina și colega ei de bancă, Mădălina, o fetiță ca un zâmbet, cu bucle aurii, spuse cu glas tremurând:
- Știți, părinte, am fost acasă, după înmormântare, la mămica Mihaelei, prietena mea.
- Foarte bine, dar de ce te-ai dus?
- Pentru a o consola pe mămica ei, răspunse dintr-o suflare fetița.
- Și ai putut să faci ceva pentru a o consola?
Răspunsul ei, simplu și cald, făcu tot atâta cât expozeul meu despre suferință, dragoste, moarte, înviere, speranță:
- M-am așezat în brațele ei și am plâns împreună cu ea!...
Acum a înțeles și profesorul: și îngerii plâng, nu-i așa?
(Preot Neculai Cojocariu, Mic recurs la memorie: file răzlețe din jurnalul unui preot de țară, Editura Doxologia, 2011; pp. 172-173)
Categoria: Articole
Cautare:
Consolare pentru o mama care si-a pierdut copilul
Vizualizari: 431
Id: 9238
Imagine:
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
