www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cu totii trecem prin astea daca ne apropiem de Dumnezeu

Cu totii trecem prin astea daca ne apropiem de Dumnezeu

Celui ce se apropie de Dumnezeu acestea i se întâmplă: mai întâi ispită, apoi necaz, apoi osteneală, trândăvie, goliciune, patimi, strâmtorare, defăimare, că întru acestea se arată răbdarea şi cercarea celor credincioşi. Şi întru acestea toate biruieşte cel ce s-a dat pe sine, cu toată inima, purtării de grijă a lui Dumnezeu şi rabdă voia Lui. Căci numai punerea înainte cea desăvârşită o cere de la noi Dumnezeu şi El ne va da putere şi biruinţă, după cum este scris: „ Scut este tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dânsul”. Şi iarăşi zice: „Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii” (Psalmul 144, 18-19).

(Sfântul Efrem SirulCuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 94)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cu totii trecem prin astea daca ne apropiem de Dumnezeu

Vizualizari: 637

Id: 19283

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.