www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum ne pregatim pentru Sfanta Impartasanie?

Cum ne pregatim pentru Sfanta Impartasanie?

Mai întâi trebuie să ştim că pregătirea noastră pentru Sfânta Împărtăşanie este îndoită, adică trupească şi sufletească. Cea trupească constă în post, înfrînare de la poftele trupeşti, priveghere, plecări de genunchi şi alte osteneli prin care să se curățe şi să se uşureze trupul de cele care îl îngreunează; îl aprind şi îl spurcă. Pregătirea sufletească cuprinde: spovedanie curată la duhovnic, citirea pravilei (adică a rugăciunilor după rânduiala din Ceaslov) şi a altor rugăciuni făcute cu frică de Dumnezeu, cu luare aminte şi cu umilinţă. Apoi cel ce se împărtăşeşte trebuie să nu fie certat cu nimeni, să nu poarte mânie împotriva cuiva, să ierte tuturor celor ce i-au greşit cu ceva, aducându-şi aminte de cuvintele Mântuitorului, Care zice: De veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta vouă greşelile voastre. De asemenea, să se silească după putere ca să nu aibă nimeni ceva asupra sa.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1992, p. 265)

Categoria: Articole

Cautare:

Cum ne pregatim pentru Sfanta Impartasanie?

Vizualizari: 645

Id: 15815

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.