www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum putem vedea pe Dumnezeu?

Cum putem vedea pe Dumnezeu?

Trăim pe pământ şi nu-L vedem şi nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Dar dacă Duhul Sfânt vine în sufletul nostru, atunci îl vedem pe Dumnezeu aşa cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon Ştefan. Prin Duhul Sfânt, sufletul şi mintea recunosc îndată că acesta este DOMNUL. Aşa a recunoscut prin Duhul Sfânt Sfântul Simeon pe Domnul în micul prunc [adus la templu]; tot aşa a recunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi Sfântul Ioan Botezătorul şi a trimis poporul la El. Dar, fară Duhul Sfânt, nimeni nu poate cunoaşte pe Dumnezeu, nici şti cât de mult ne iubeşte. Şi, deşi citim că El ne-a iubit şi a pătimit din iubire pentru noi, noi însă ne gândim la aceste lucruri cu mintea, fară a înţelege şi cu sufletul nostru aşa cum se cuvine această iubire a lui Hristos; dar, atunci când ne învaţă Duhul Sfânt, înţelegem în chip limpede şi simţit această iubire şi ne facem asemenea Domnului.

Milostive Doamne, învaţă-ne pe noi toţi prin Duhul Tău Cel Sfânt să trăim după voia Ta, ca toţi să Te cunoaştem în Lumina Ta pe Tine, adevăratul Dumnezeul nostru, fiindcă fară Lumina Ta nu putem înţelege plinătatea iubirii Tale. Luminează-ne prin harul Tău şi el va aprinde inimile noastre de iubire pentru Tine.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p.59)

Categoria: Articole

Cautare:

Cum putem vedea pe Dumnezeu?

Vizualizari: 709

Id: 22663

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.