www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum sa-l acceptam pe aproapele?

Cum sa-l acceptam pe aproapele?

Ca să-l acceptăm pe aproapele, e nevoie pur şi simplu să cerem de la Dumnezeu putere: „Doamne, dă-mi putere că uite ce urât miroase, Doamne, fă ceva!". Asta am spus-o prea des, să mă iertaţi dacă repet. Un ţigan într-un troleibuz în Bucureşti şi-a pus capul în poala mea şi sco­tea limba la mine. La început scotea doar limba aşa la mine şi eu ziceam: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi", el nimic; eu „isihastă", el ţigan, na, ce poţi să-i faci, fiecare cu calea lui. Şi mă trezesc cu el în poală! Şi eu, îngrozită, am uitat de isihasmul meu detaşat şi am strigat înăuntru cu putere: „Doamne, Tu-l iubeşti pe ăsta, fă ceva cu el!". Şi se ridică omul, şi îşi face cruce şi zice: „Maică, eu am nevastă vrăjitoare!". Şi începe să-mi vorbească despre necazurile lui. Apoi zice: „O, eu acum trebuie să mă dau jos, dar mai bine vă duc până unde mergeţi, ca să vă păzesc". Zic: „Las' că mă păzeşte Dumnezeu". Zice: „Am văzut". Eu nu am văzut ce a văzut el, dar el a văzut ceva. Eu doar am spus în gândul meu: „Doamne, Tu îl iubeşti pe el, fă ceva". Şi a făcut. Deci aşa şi mata, spune, simplu: „Doam­ne, nu pot". Acest „Doamne, nu pot!". Este ocazia să ţii cont de făgăduinţa Sa: „Fără Mine nu puteţi face nimic!". Poţi să-I spui toate: De ce mi-ai dat nişte colegi de clasă aşa de nesuferiţi, de ce mi-ai dat aşa coleg de cameră? Şi Domnul îţi spune: „Ca să-ţi dau ocazia să iubeşti cu harul Meu şi nu cu puterile tale". Şi, vei vedea, când ci­neva se simte iubit, reacţionează altfel.

Apoi, să te uiţi în jur şi să vezi cine-ţi e mai anti­patic şi să vezi de ce-ţi e antipatic. Poate vorbeşte tare şi e încrezut. Atunci poate îţi dai seama că ai patima de a fi încrezută. Bun, mai departe, ce mai e? E puturoasă! Aşa, deci sunt puturoasă? Şi după ce ţi le-ai notat văzându-le în ochii celorlalţi, începi să te pândeşti. Ia să văd, ce fac eu acum? Păi nu mă duc la şcoală astăzi, că sunt obosită. A, n-oi fi puturoasă? Ia să mă scol. Şi uite aşa descoperim...

Apoi, să ne apropiem de Dumnezeu. Apropierea de Dumnezeu ne face să ne vedem patimile.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 145-146)

Categoria: Articole

Cautare:

Cum sa-l acceptam pe aproapele?

Vizualizari: 686

Id: 9265

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.