Cum se naste in noi smerenia?

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Cum se naste in noi smerenia?

Smerenia are mai multe mame: unii Sfinţi Părinţi au înţeles că smerenia se naşte din adevărata cunoştinţă de sine, altul a zis că smerenia se naşte din cugetarea la moarte şi la înfricoşata Judecată. Sfântul Ioan Scărarul spune că drumul spre smerenie este osteneala trupească, ascultarea şi dreptatea inimii, iar Sfântul Isaac Sirul zice că smerenia se face din scârbe şi din întristare. Tot el zice că smerenia se naşte din frica lui Dumnezeu sau din ispite, din părăsirea lui Dumnezeu, din războaiele cele iuţi ale firii şi ale dracilor şi din rugăciunea cea multă.

Dacă vei întreba şi despre tatăl smereniei, ea îţi va răspunde că nu îl vei cunoaşte, până ce nu vei agonisi pe Dumnezeu întru tine.

Când Sfinţii Părinţi ne-au spus că numai cel ce-L are pe Dumnezeu în sufletul său poate cunoaşte pe adevăratul născător al smereniei, au vrut să ne arate că numai cei desăvârşiţi pot ajunge la lucrul acesta de a cunoaşte pe adevăratul născător al smereniei şi nu noi, care avem dinţi de lapte în cele duhovniceşti.

Nouă ne este de ajuns să ascultăm învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi să ne silim a lucra, cu multă răbdare, virtuţile care ne duc pe noi la virtutea cea înaltă a smeritei cugetări, iar pe cele mai înalte decât noi să le lăsăm celor mai înalţi cu vârsta în cele duhovniceşti.

(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 303)

Categoria: Articole

Cautare:

Cum se naste in noi smerenia?

Vizualizari: 440

Id: 6364

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.