
Vă invităm să vizionati un scurt documentar video despre Icoana Maicii Domnului aflată in Catedrala Mitropolitană din Iași.
Dacă vorbeşti sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te şi cere de la Domnul să te ajute şi să-ţi lumineze înţelegerea şi Domnul te va ajuta şi povăţui. Dacă este în tine o nedumerire, închină-te de trei ori până la pământ şi zi: „Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire şi mi-e frică să nu greşesc. Luminează-mi înţelegerea, Doamne”. Şi Domnul te va lumina negreşit, căci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te îndoieşti, nu vei primi ceea ce ceri. Aşa a zis Domnul lui Petru: „Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?” (Matei 14, 31) atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Aşa şi sufletul, când se îndoieşte, începe să se scufunde în gândurile cele rele. „Doamne, dă-ne credinţă neclintită în Tine prin Duhul Sfânt!”
(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 270)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Daca vorbesti sau scrii despre Dumnezeu, roaga-te si cere de la Domnul sa te ajute
Vizualizari: 537
Id: 4189
Imagine:


Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).