www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Daca vrei sa fii robul lui Hristos, primeste ce a indurat El

Daca vrei sa fii robul lui Hristos, primeste ce a indurat El

Părintele Efrem se deznădăjduise atât de mult din pricina stării generale de nepăsare, încât nu aştepta prea multe lucruri de la Stareţul Iosif.

Stareţul Iosif avea o reţinere în a vorbi cu părintele Efrem, deoarece el însuşi cunoştea foarte bine nepăsarea ce domnea în jurul său. Dar de vreme ce totuşi îl chemase, l-a trimis pe părintele Atanasie să-l strige. Şi astfel, părintele Efrem începu să-i spună Stareţului cu mâhnire:

- Văd că toţi monahii se ocupă numai cu rucodelia şi nu găseşti un om căruia să-i spui gândul tău şi de la care să auzi un cuvânt duhovnicesc. Oare călugărie este această viaţă pe care o trăim noi? Muncă de dimineaţa până seara, iar pe deasupra ocări înjositoare şi să nu auzi un cuvânt dulce?! Unde este virtutea? Unde este dragostea? Unde rugăciunea?

- Fiul meu, ia aminte, acesta este stareţul tău. Pe acesta ţi l-a descoperit Dumnezeu. Nici să pleci nu poţi, dar nici să-l judeci.

- Bine, dar asta este purtare de stareţ? De ce să nu plec să-mi caut un stareţ mai duhovnicesc?

- Ascultă, fiul meu, ştii că ai făgăduit să te lepezi de lume, iar acum pe de altă parte cauţi cinstiri şi linguşiri? Ei, află că te-ai înşelat! Dacă vrei să fii robul lui Hristos, trebuie să primeşti şi tu tot ceea ce a răbdat El pentru noi, adică dispreţuiri, ocări, înjosiri, chiar şi scuipări şi bătăi. Dacă rabzi toate acestea, atunci ridici şi tu o mică cruce şi-L urmezi pe Hristos. Nimeni nu dobândeşte mân­tuire şi sporire cu desfătare, cu cinstiri deşarte şi cu politeţe.

(Arhim. Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 168-169)

Categoria: Articole

Cautare:

Daca vrei sa fii robul lui Hristos, primeste ce a indurat El

Vizualizari: 564

Id: 16918

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.