De ce sa participi la Sfanta Liturghie, daca nu simti chemarea?

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

De ce sa participi la Sfanta Liturghie, daca nu simti chemarea?

Preacuvioase Părinte, dacă avem prilejul și timpul necesar, e bine să participăm în fiecare zi la Sfânta Liturghie?

Pentru cei care au această șansă, da. Dar în primă etapă, să avem dorința să participăm măcar în duminici și sărbători. Și dacă nu avem o atracție deosebită pentru această practică, la început este important să ne silim. Vedeți, un om care nu are poftă de mâncare, ca să nu moară de foame, se silește la început. Cam așa trebuie să facem și noi. Oamenilor nu le place la biserică. Și când intră într-o biserică, prima dorință este să iasă afară. N-au răbdare. Or soluția este să se silească.

Dacă privim la Sfinții Părinți, vom vedea că foarte puțini dintre ei s-au rugat lui Dumnezeu de la început numai din dragoste. Chiar și oamenii cu viață curată, chiar și oamenii duhovnicești, sfinții, în anumite situații s-au văzut puși în situația de a se sili către rugăciune. Desigur, ei au simțit și momente de atracție deosebită. Dar ce să facem când chiar în viața noastră nu simțim o atracție deosebită pentru rugăciune? Ne lăsăm pe baza a ceea ce simțim?

Omul contemporan pune foarte mult accent pe ceea ce simte el și zice adesea: „Eu fac ceea ce simt”. Ce te faci dacă nu simți într-o viață întreagă niciodată să vii la biserică? Nu înseamnă că simțirea ta te înșeală? În această situație, soluția este silința. Trebuie să ne silim. Chiar Domnul a spus: „Împărăția lui Dumnezeu se ia cu silință, și cine se silește, pune mâna pe ea”.

Categoria: Liturgica

Cautare:

De ce sa participi la Sfanta Liturghie, daca nu simti chemarea?

Vizualizari: 262

Id: 24906

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.