Desavarsita si muceniceasca taiere a voii si a parerii...

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Desavarsita si muceniceasca taiere a voii si a parerii...

Ce să spun însă şi ce să arăt despre cerul cel pământesc, adică viaţa de obşte, şi despre pomul vieţii cel sădit de Dumnezeu în ea, adică de trei ori fericita ascultare, în care scăpând începătorii cei neputincioşi, neîndrăznind să iasă înainte de vreme la singurătate şi să se lupte cu vrăjmaşii lor, şi gustând din acel rod fară de moarte, prin desăvârşita şi muceniceasca tăiere a voii şi a părerii, scapă de moarte şi de toată înşelăciunea diavolului, care le vine celor cu rânduială de sine. Îngrădirea şi acoperământul unei asemenea vieţi este Preasfântul Duh. Ea este adăpost cu bună liniştire şi neînviforat tuturor celor ce vor să se izbăvească de întreitul val al acestei lumi deşarte. Este corabie bine ocârmuită de Duhul Sfânt, care îi trece fară primejdie peste marea sărată a acestei vieţi la limanul împărăţiei cerurilor pe cei ce intră în ea şi se supun iară a se îndoi acestei ocârmuiri bune, netemându-se de Potopul cel gândit al patimilor. Ea este spital şi leac puternic pentru toţi cei ţinuţi de patimile sufleteşti şi trupeşti şi care vor cu adevărat să se tămăduiască de ele. Este învăţătură a minţii pentru ostaşii lui Hristos, care se luptă cu vrăjmaşul cel gândit şi vor să câştige biruinţă preaslăvită şi de suflet mântuitoare, a căror armă nebiruită împotriva aceluia este Preasfântul şi închinatul Duh.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 145)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Desavarsita si muceniceasca taiere a voii si a parerii...

Vizualizari: 239

Id: 13547

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.