Despre avva Macarie egipteanul

1
Povestea despre sine avva Macarie: când eram tânăr şi locuiam într-o chilie în Egipt, au pus mâna pe mine şi m-au făcut cleric în sat. Eu n-am vrut să primesc, fugind în altă parte. Atunci a venit la mine un mirean evlavios şi mi-a luat lucrul mâinilor şi mi-a slujit. S-a întâmplat că din ispită o fată din sat a căzut în păcat, şi a rămas grea. Atunci au întrebat-o cine făcuse asta, şi ea a zis: schivnicul. Atunci ei au ieşit, luându-mă în sat şi mi-au atârnat de grumaz oale afumate şi mânere de oale, şi m-au purtat în vileag prin sat, uliţă de uliţă, bătându-mă şi zicând: călugărul acesta ne-a stricat fata, puneţi mâna pe el, puneţi mâna pe el! Şi mi-au dat o bătaie soră cu moartea. A venit unul dintre bătrâni, zicându-le: până când îl bateţi pe monahul cel străin? Iar slujitorul meu venea în urma mea, ruşinat. Ei îşi băteau foarte rău joc de el zicând: ăsta-ţi este pustnicul pentru care chezăşuiai! Vezi ce a făcut! Şi au zis părinţii ei: nu-l lăsăm până nu va făgădui să-i dea de mâncare. Şi i-au spus slujitorului meu şi s-a pus el chezaş pentru mine. Atunci am mers în chilia mea, dându-i câte coşuri aveam, şi i-am zis: vinde, şi dă femeii mele de mâncare. Şi i-am zis gândului meu: Macarie, uite că ţi-ai găsit nevastă; trebuie să lucrezi ceva mai mult, ca s-o hrăneşti. Şi lucram zi şi noapte, de-i trimiteam. Când a venit vremea bietei de ea să nască, zile de-a rândul s-a chinuit şi nu năştea. Ei i-au zis:
– Ce e asta?
– L-am pârât pe pustnic şi i-am adus învinuire mincinoasă, şi nu e el de vină, ci cutare tânăr.
Şi a venit slujitorul meu spunându-mi vesel:
– Nu a putut să nască fata aceea, până n-a recunoscut, zicând „nu e de vină pustnicul, ci eu am minţit despre el“. Şi tot satul a vrut să vină aici cu slavă şi să se pocăiască înaintea ta.
Când am auzit eu, ca să nu mă stingherească oamenii, m-am ridicat şi am fugit încoace la Sketis. Acesta e începutul pricinii pentru care am venit aici.

2
A venit odată avva Macarie egipteanul de la Sketis la muntele Nitriei, la slujba avvei Pamvo. Iar bătrânii i-au zis: spune-le un cuvânt fraţilor, părinte. El le zise: eu încă n-am ajuns călugăr, dar am văzut călugări. Când sălăşluiam în chilie la Sketis, mă bântuiau gândurile, zicându-mi: mergi în pustie şi ia aminte la ce vei vedea acolo. Cinci ani m-am luptat cu gândul, spunându-mi: nu cumva o fi de la demoni? Şi cum gândul stăruia, m-am dus în pustie. Acolo am găsit un lac cu apă şi un ostrov în mijlocul lui, din care beau fiarele pustiei. Şi am văzut în mijlocul lui doi oameni goi. Atunci mi s-a cutremurat trupul – credeam că sunt duhuri. Când m-au văzut ei tremurând, mi-au vorbit:
– Nu te speria, şi noi suntem oameni.
– De unde sunteţi şi cum aţi ajuns în pustia asta?
– Suntem de la chinovie, şi am ajuns la înţelegere de am venit aici, acum patruzeci de ani, unul egiptean, altul libian. – Apoi m-au întrebat:
– Cum mai e lumea? Vine apa la vremea ei?133(E vorba de inundaţiile Nilului. Întârzierea şi avansul lor, durata mai scurtă sau mai lungă a retragerii apelor însemnau invariabil recolte mici şi foamete.) Mai are lumea belşugul ei?
– Da. – Atunci i-am întrebat eu:
– Cum pot să ajung monah?
– Dacă nu te lepezi de toate ale lumii, nu poţi ajunge călugăr.
– Eu sunt slab, şi nu pot face ca voi.
– Şi dacă nu poţi face ca noi, şezi în chilia ta, şi plânge-ţi păcatele.
– Când vine iarna, nu îngheţaţi? Când e arşiţă, nu vă arde soarele?
– Dumnezeu ne-a făcut asemenea rânduială,l34(oikonomia) de nu îngheţăm iarna şi nici zăpuşeala verii nu ne vatămă.
De aceea vă spun că n-am ajuns călugăr, dar am văzut călugări. Iertaţi-mă, fraţilor.

3
Avva Macarie, pe când locuia în pustia cea mare, era singurul pustnic din ea, iar mai jos era altă pustie plină de fraţi. Bătrânul se uita cu luare aminte la drum, când l-a văzut pe Satana venind cu chip de om ca să treacă pe la el. Părea că poartă cămaşă de in găurită, şi la fiecare gaură atârna câte un şip. Bătrânul îi spuse:
– Încotro călătoreşti?
– Mă duc să le aduc aminte fraţilor.
– Şi cu şipurile ce faci?
– Aduc gustări fraţilor.
– Atâtea?
– Dacă nu-i place una cuiva, aduc alta; şi dacă nu-i place nici asta, îi dau alta. Neapărat trebuie să-i placă măcar una din ele.
Şi spunând acestea se duse. Bătrânul rămase pândind drumurile, până el se întoarse înapoi. Cum îl văzu bătrânul, îi zise:
– Mântuieşte-te135(sôtheiês, formula obişnuită de salut, însemnând „să fii sănătos“ sau „mântuieşte-te“. De la sôzô, a salva.)!
– Cum aşa, să mă mântuiesc?
– De ce?
– Că toţi sunt sălbatici şi nici unul nu m-a primit.
– N-ai nici un prieten pe-acolo?
– Ba da, am unul singur, şi măcar el ascultă de mine, şi când mă vede se învârte ca un vârtej.
– Şi cum îl cheamă?
– Theopempt.
Şi zicând acestea se duse. Atunci avva Moise se ridică, ducându-se în pustia de jos. Când au auzit fraţii, au luat ramuri de curmal, ieşindu-i în întâmpinare. Atunci fiecare se pregătea, crezând că la el va trage bătrânul. El însă întreba cine este Theopempt pe munte, şi găsindu-l, merse la chilia lui. Iar Theopempt l-a întâmpinat cu bucurie. Când rămaseră singuri, bătrânul îi spuse:
– Cum îţi mai merge, frate?
– Cu rugăciunile tale, bine.
– Dar gândurile nu te bântuiesc?
– Până acuma sunt bine.
Că se sfia să spună. Bătrânul îi zise:
– Eu de atâţia ani mă nevoiesc şi mă cinstesc toţi, şi totuşi, aşa bătrân cum sunt, tot mă mai bântuie gândul curviei.
– Şi pe mine, avvo, crede-mă.
Bătrânul scornea că şi alte gânduri îl bântuie, până îl făcu să mărturisească. Apoi i-a zis:
– Cum posteşti?
– Până la al nouălea (ceas).136(La ora două-trei după-amiaza.)
– Posteşte până seara137(Pentru orientali postul înseamnă a nu bea şi a nu mânca nimic. Evreii şi musulmanii postesc şi azi nemâncând decât după apusul soarelui.) şi nevoieşte-te şi citeşte din Evanghelie şi din celelalte scripturi, şi când îţi vine gândul, nu lua aminte în jos, ci totdeauna în sus, şi îndată te ajută Domnul.
Şi făcându-i semnul crucii138(typôsas. Sau „a da îndemnuri, a fixa un program“.) s-a dus în pustia lui. Şi pândind iar, îl văzu din nou pe demon şi-i spuse:
– Unde te mai duci?
– Ca să-i îmboldesc139(hypomnêsai, „ca să le aduc aminte“ de fapt „ca să-i aţâţ“.) pe fraţi.
Şi se duse. Când se întoarse, îi zise sfântul:
– Cum le merge fraţilor?
– Bine.
– De ce?
– Toţi sunt sălbatici, şi ce-i mai rău e că singurul prieten care mă asculta, nu ştiu de ce, s-a răzvrătit, şi nu mă mai ascultă, ci a ajuns cel mai sireap dintre toţi. Şi m-am jurat să nu mai calc pe acolo, măcar o vreme.
Şi zicând acestea, se duse, lăsându-l pe bătrân. Iar bătrânul se întoarse în chilie.

4
S-a dus avva Macarie cel mare la avva Antonie, la munte. Când bătu la uşă, el ieşi şi-i zise:
– Tu cine eşti?
– Eu sunt Macarie.
Atunci el intră, încuind uşa, şi-l lăsă acolo. Apoi văzând smerenia lui, îi deschise şi îi zise binevoitor: de mult am vrut să te văd, auzind cele despre tine. Şi l-a găzduit, odihnindu-l – că era după multă oboseală. Când se înseră, avva Antonie îşi muie lujeri. Avva Macarie îi zise:
– Vrei să-mi moi şi eu?
– Moaie.
Şi făcând un snop mare, îl muie. Şi aşezându-se de cu seară, vorbiră despre mântuirea sufletului, împletind. Iar funia cobora pe uşă în peşteră. Ieşind dimineaţa fericitul Antonie văzu ce multă funie făcuse avva Macarie şi îi zise: mare putere iese din mâinile tale.

5
Le-a zis avva Macarie fraţilor despre pustiirea Schitului: când veţi vedea că se zideşte chilie lângă luncă140(elos, lunca inundabilă a Nilului.) să ştiţi că pustiirea ei este aproape; când veţi vedea copaci, să ştiţi că este în prag; când veţi vedea copii141(Oaza şi copiii, semne ale lumii locuite, departe de pustie.), luaţi-vă cojoacele şi îndepărtaţi-vă.

6
Mai zicea, dorind să-i mângâie pe fraţi: a venit aici un copil îndrăcit cu mama lui şi i-a spus mamei:
– Scoală-te, măicuţă, hai de aici.
– Nu pot să umblu.
– Te car eu.
Şi m-am minunat de răutatea diavolului, cum voia să-i izgonească de acolo.

7
Spunea avva Sisoe: când eram la Sketis împreună cu avva Macarie, am urcat şapte oameni să secerăm cu el. Şi era în urma noastră o văduvă care aduna spice, şi nu mai contenea din plâns. Atunci bătrânul l-a strigat pe stăpânul holdei şi i-a spus:
– Ce are baba, de plânge mereu?
– Bărbatul ei avea un zălog de la cineva, şi a murit de năprasnă, şi nu i-a spus unde l-a pus; iar cel care lăsase zălogul vrea s-o ia pe ea roabă şi pe fiii ei.
– Spune-i să vină la noi, când ne tragem la umbră de dogoare.
Şi venind femeia, îi spuse bătrânul:
– De ce plângi aşa mereu?
– Bărbatu-meu a murit luând zălog de la cineva, şi murind nu ne-a spus unde l-a pus.
– Hai să-mi arăţi unde l-ai îngropat.
Şi luă fraţii cu sine, ducându-se cu ea. Ajungând în acel loc, îi spuse femeii:
– Du-te de aici.
Atunci ei se rugară, iar bătrânul îl strigă pe mort, zicând: o, cutare, unde ai pus zălogul altuia? Iar el răspunse: e ascuns la mine acasă, sub picioarele patului. Bătrânul îi zise: dormi iară până la ziua învierii. Cum văzură fraţii, de frică se aruncară la picioarele lui. Bătrânul le zise: nu de la mine s-a întâmplat aşa, că nu sunt nimic, ci din pricina văduvei şi a orfanilor a făcut Dumnezeu acest lucru; asta e mare, că Dumnezeu voieşte ca sufletul să fie neprihănit, şi orice va cere va primi. Apoi se duse, dând de ştire văduvei unde era zălogul. Iar ea îl luă, dându-l cui îl avusese, şi îşi scăpă în acest fel copiii. Şi toţi cei care auzeau îl lăudau pe Dumnezeu.

8
Zicea avva Petru despre sfântul Macarie, că fiind odată la un pustnic, şi găsindu-l bolnav, l-a întrebat ce ar vrea să mânce, că nu era nimic în chilia lui. Şi cum bătrânul i-a spus: o mică plăcintă, nu a zăbovit să se ducă la Alexandria, cu bărbăţie, şi să-i dea bolnavului; şi ce este de mirare, e că nu a aflat nimeni.

9
A mai spus, că purtându-se avva Macarie cu mare bunătate faţă de toţi fraţii, i-au spus unii:
– De ce te porţi aşa?
– Doisprezece ani i-am slujit Domnului meu, ca să-mi hărăzească acest har, şi voi toţi mă sfătuiţi să-l lapăd?

10
Se spunea despre avva Macarie că, atunci când se nimerea cu fraţii, îşi pusese hotar că, dacă era şi vin, de dragul fraţilor să bea, şi pentru un pahar de vin să nu bea o zi nici apă. Iar fraţii îi dădeau ca să-l odihnească, dar el primea cu bucurie ca să se chinuie singur. Iar ucenicul lui văzând asta le spuse fraţilor: pentru Dumnezeu, nu-i mai daţi, că de nu, o să piară de sleire în chilie. Şi aflând asta fraţii nu-i mai dădură.

11
Venind odată de la oază la chilia lui, aducea lujeri de curmal avva Macarie. Atunci i-a ieşit în cale diavolul cu un iatagan, şi când a vrut să-l lovească, a dat greş. Şi i-a spus:
– Multă tărie (vine) din tine, Macarie, şi nu te pot covârşi. Dacă faci tu ceva, fac şi eu; tu posteşti, postesc şi eu; tu veghezi, eu oricum nu dorm. Cu un singur lucru mă birui.
– Cu ce?
– Cu smerenia ta; şi de asta nu te pot covârşi.

12
L-au întrebat câţiva părinţi pe avva Macarie egipteanul: cum de este trupul tău slab, fie mânci, fie posteşti? Iar bătrânul le spuse: vreascul cu care întorci spuza e mistuit de foc; la fel dacă îşi curăţeşte omul cugetul în frica lui Dumnezeu, frica de Dumnezeu îi mistuie oasele.

13
A suit odată avva Macarie de la Sketis la Terenuthis, şi a intrat într-un templu să doarmă, şi erau acolo mumii vechi ale grecilor142(„Eleni“ este termenul generic folosit în Pateric pentru păgâni, în opoziţie cu creştinii, pentru care diferenţele de neam se şterg. N. tr.) şi luând una, şi-a pus-o căpătâi. Atunci demonilor, văzându-i îndrăzneala, le-a fost ciudă. Şi vrând să-l sperie, au strigat un nume de femeie, zicând: cutare, vino cu noi la scaldă. A auzit celălalt demon de sub el şi a răspuns ca din morţi: am un străin deasupra mea şi nu pot ieşi. Bătrânul nu s-a speriat, ci a lovit bărbăteşte în mumie, zicând: scoală, du-te în întuneric, dacă poţi. Atunci demonii auzind asta, au strigat tare „ne-ai învins“ şi au fugit batjocoriţi.

14
Se spunea despre avva Macarie egipteanul, că urca de la Sketis cărând coşuri, şi de oboseală s-a aşezat, şi s-a rugat aşa: Dumnezeule, tu ştii că nu mai pot. Şi îndată s-a aflat la Râu.

15
Era cineva în Egipt care avea un fiu paralitic şi l-a adus la chilia avvei Macarie, şi l-a lăsat la uşă plângând, şi s-a îndepărtat. Venind bătrânul, văzu copilul şi îi zise:
– Cine te-a adus aici?
– Tata m-a aruncat aici şi a plecat.
– Ridică-te şi ajunge-l din urmă.
El se vindecă îndată, se ridică, ajungându-şi tatăl şi aşa s-au dus la casa lor.

16
Avva Macarie cel mare le spunea fraţilor din Sketis când da drumul adunării: fugiţi, fraţilor. Şi i-a spus unul din părinţi: unde să fugim mai departe decât în pustia aceasta? Iar el punea degetul pe buze spunând: de asta să fugiţi; şi aşa se ducea în chilia lui şi o încuia şi se aşeza.

17
Spunea tot avva Macarie: dacă te înfurii mustrând pe cineva, doar îţi astâmperi patima. Că nu trebuie să mântui pe altul pierzându-te pe tine.

18
Tot fericitul Macarie, fiind în Egipt, a dat peste un om care avea un dobitoc de povară şi care-i jefuia lucrurile. Şi el însuşi, i-a dat ajutor jefuitorului, ca un străin, încărcând dobitocul şi l-a petrecut cu multă seninătate, zicând „nimic nu am adus în lume, şi nici nu putem lua ceva din ea“143(I Timotei 6, 7.) şi „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!“144(Iov 1, 21. Citat îndreptat după textul biblic; în Pateric „Domnul a dat; cum a vrut El, aşa s-a făcut. Binecuvântat Dumnezeu pentru toate“.).

19
L-au întrebat unii pe avva Macarie:
– Cum trebuie să ne rugăm?
– Nu e nevoie de vorbărie, ci întindeţi-vă mânile şi ziceţi „Doamne, cum vrei şi cum ştii, miluieşte“ şi dacă vă vine vreo luptă, „Ajută-mă, Doamne“. Şi El ştie ce e bine şi ne miluieşte.

20
A spus avva Macarie: dacă ţi se face dispreţul ca lauda şi sărăcia ca averea, şi lipsa ca belşugul, nu vei muri. Că e cu neputinţă ca cel care crede bine şi care lucrează cu evlavie să cadă în necurăţia patimilor şi în rătăcirea demonilor.

21
Se spune că au greşit doi fraţi la Sketis şi i-a afurisit pe ei avva Macarie alexandrinul145(abbas Makarios ho politikós, „avva Macarie cel de la oraş“.). Atunci au venit unii şi i-au spus avvei Macarie cel mare, egipteanul. El a zis: nu ei sunt afurisiţi, ci Macarie este afurisit – că îl iubea mult. Când a auzit avva Macarie că e afurisit de bătrân, a fugit în lunca Nilului. Atunci avva Macarie cel mare a ieşit şi l-a găsit peste tot înţepat de ţânţari, şi i-a zis:
– Tu i-ai despărţit pe fraţi, şi au trebuit să se ducă la sat. Eu te-am despărţit pe tine, şi tu ai fugit aici, cum fuge o fată frumoasă în iatacul ei. I-am chemat pe fraţi şi am aflat146(emathon, „m-am informat“.) de la ei, mi-au spus: nu s-a întâmplat nimic din toate astea“. Acum vezi şi tu, frate, dacă nu cumva şi-au râs demonii de tine, că nu văzuseşi nimica. Ci fă pocăinţă pentru greşeala ta.
– Atunci dă-mi pocăinţă.
Văzând bătrânul smerenia lui, i-a zis: mergi şi posteşte trei săptămâni, mâncând o dată pe săptămână. Că aceasta era lucrarea lui întotdeauna, să postească nemâncând nimic câte o săptămână.

22
I-a spus avva Moise avvei Macarie la Sketis:
– Îmi caut liniştea, dar nu mă lasă fraţii.
– Văd că firea ta e molatică147(Sau: văd că ai o fire îngăduitoare.) şi nu poţi să îndepărtezi vreun frate de la tine. Dacă vrei însă să te reculegi, du-te în străfundul pustiei, la Petra, şi acolo vei avea linişte şi pace.

23
A venit un frate la avva Macarie egipteanul, şi i-a zis:
– Avvo, spune-mi un cuvânt, cum să mă mântuiesc.
– Mergi la mormânt şi înjură morţii!
Şi fratele merse, înjurând şi dând cu pietre după ei. Apoi veni de-i spuse bătrânului, care îi zise:
– Şi nu ţi-au zis nimica?
– Nu.
– Atunci mergi şi mâine şi laudă-i.
Fratele merse, lăudându-i aşa:
– Apostolilor, sfinţilor, drepţilor!
Apoi veni la bătrân şi-i zise:
– I-am lăudat.
– Nu ţi-au răspuns nimica?
– Nu.
– Vezi câte le-ai zis şi nu ţi-au răspuns nimica, şi cât i-ai lăudat şi nu ţi-au spus nimic. Aşa şi tu, dacă vrei să te mântuieşti, fă-te mort; nu ţine seama nici de nedreptatea, nici de slava oamenilor, ca morţii, şi vei putea să fii mântuit.

24
Călătorind odată avva Macarie împreună cu fraţii prin Egipt, a auzit un copil zicându-i mamei sale: mamă, e un bogat care mă iubeşte şi eu îl urăsc, şi un sărac mă urăşte şi eu îl iubesc. Avva Macarie ascultă, minunându-se. Fraţii îi ziseră:
– Ce înseamnă cuvântul acesta, părinte, de te-ai minunat?
– Domnul nostru este, zău aşa, bogat, şi ne iubeşte, iar noi nu vrem să ascultăm de El, iar vrăjmaşul nostru Diavolul e sărac şi ne urăşte, iar noi iubim spurcăciunea lui.

25
L-a rugat avva Pimen cu multe lacrimi:
– Spune-mi cuvânt cum să mă mântuiesc.
– Ceea ce ceri tu s-a îndepărtat acum de la călugări.

26
A venit odată avva Macarie la avva Antonie şi după ce a vorbit cu el, s-a întors la Sketis. Atunci fraţii i-au ieşit în întâmpinare. Şi pe când vorbeau, bătrânul le zise: i-am spus avvei Antonie că nu avem liturghie în locul nostru. Atunci părinţii au început să vorbească de altele şi nu l-au mai întrebat să afle răspuns de la bătrân, nici bătrânul nu le-a spus. Că şi zicea unul dintre părinţi, că dacă văd părinţii că fraţii nescocotesc să întrebe despre un lucru folositor lor, se pun pe sine de spun începutul cuvântului; dar dacă fraţii nu le dau ghes, nu mai spun cuvântul, ca nu cumva să ajungă să vorbească neîntrebaţi, şi să pară flecăreală.

27
L-a întrebat avva Isaia pe avva Macarie:
– Spune-mi cuvânt.
– Fugi de oameni.
– Ce înseamnă să fugi de oameni?
– Să şezi în chilie şi să-ţi plângi păcatele.

28
Zicea avva Pafnutie, ucenicul avvei Macarie: l-am rugat pe părintele meu:
– Spune-mi cuvânt.
– Nu fă rău nimănui, nu osândi pe nimeni. Păzeşte-le pe acestea şi te vei mântui.

29
A spus avva Macarie: nu te culca în chilia călugărului care are faimă proastă.

30
Au venit odată la avva Macarie fraţi, la Sketis, şi n-au găsit în chilia lui nimic, decât apă clocită, şi i-au zis:
– Avvo, haide sus în sat, să te omenim.
– Ştiţi, fraţilor, brutăria cutăruia din sat?
– Da.
– Şi eu o ştiu. Ştiţi şi locul cutăruia, acolo unde loveşte râul?
– Da.
– Şi eu. Când vreau, nu am nevoie de voi, ci urc şi singur.

31
Se spunea despre avva Macarie, că dacă venea la el vreun frate, cu teamă, ca la un bătrân sfânt şi mare, nu vorbea cu el. Dar dacă-i zicea un frate, ca şi cum l-ar fi bagatelizat: zi, avvo, când erai cămilar şi şterpeleai sodă şi o vindeai, nu te chelfăneau paznicii? Şi dacă vorbea cineva cu el aşa, atunci vorbea cu drag cu el, orice îl întreba.

32
Se spunea despre avva Macarie cel mare că ajunsese, precum e scris, dumnezeu pământesc, căci aşa cum Dumnezeu acopere lumea, tot aşa a ajuns avva Macarie să ascundă greşelile pe care le vedea, pe cele pe care le vedea ca şi cum nu le-ar fi văzut, şi pe cele pe care le auzea ca şi cum nu le-ar fi auzit.

33
Istorisea avva Vitimie, că zicea avva Macarie: Când şedeam odată la Sketis, au coborât doi tineri străini acolo. Unul avea barbă, celuilalt îi mijea. Şi au venit să zică:
– Unde e chilia avvei Macarie?
– Ce vreţi cu el?
– Am auzit de el şi de Sketis, şi am venit să-l vedem.
– Eu sunt.
Şi mi-au făcut metanie, zicând:
– Vrem să rămânem aici.
Eu, când i-am văzut gingaşi şi cam de bani gata, le zic:
– Aici n-aveţi ce căuta.
– Dacă nu putem să şedem aici, mergem în altă parte, zice cel mai mare.
Şi îmi zic eu în gând: de ce să-i izgonesc de aici, să se smintească? Las’ că pleacă şi singuri, de osteneală. Şi le spun:
– Haide, faceţi-vă chilie, dacă puteţi.
– Arată-ne un loc, şi ne facem.
Şi le-am dat secure şi un sac plin cu pâine şi sare, şi le-am arătat şi o stâncă tare, zicându-le: scobiţi aici, şi aduceţi-vă lemne din luncă, faceţi acoperiş, şi aşezaţi-vă.
Eu mă gândeam că de osteneală o să plece. Şi m-au întrebat:
– Ce e de lucru aici?
– Împletituri.
Şi am luat lujeri din luncă şi le-am arătat începutul împletiturii, şi cum trebuie să coasă. Apoi le-am spus: faceţi coşuri, şi daţi-le paznicilor, şi vă vor da pâini.
După asta m-am dus. Ei făceau de toate cu răbdare, cum le spusesem. Şi n-au mai venit la mine trei ani. Şi m-am tot luptat cu gândurile, zicându-mi „care o fi lucrarea lor, că n-au venit să mă întrebe despre gânduri; vin alţii de departe la mine, şi ei de aproape nu vin, nici nu se duc la alţii, decât la biserică, în tăcere, de iau împărtăşanie“. Atunci m-am rugat lui Dumnezeu, nemâncând o săptămână, ca să-mi arate lucrarea lor.
După o săptămână m-am ridicat, şi am mers la ei să văd cum stau. Am bătut, mi-au deschis, şi mi-au dat bineţe în tăcere. Apoi am făcut rugăciune, şi m-am aşezat. Făcându-i cel mare semn din cap celui mai mic să iasă, s-a aşezat să împletească funie, fără să scoată o vorbă. Şi la nouă ceasuri148(Pe la 3 după-amiază.) a bătut el la uşă, de a venit cel tânăr şi a făcut ceva fiertură şi a întins masa, când i-a făcut cel mare semn din cap. Apoi a pus pe masă trei posmagi şi a rămas în picioare, tăcut. Atunci am zis: sculaţi să mâncăm. Şi ne-am ridicat de am mâncat. Apoi a adus şi ulciorul, şi am băut. Când s-a făcut seară, mi-au zis:
– Pleci?
– Nu, dorm aici.
Şi mi-au pus o cergă de o parte, şi lor în colţ de altă parte. Şi şi-au scos cingătorile şi analavurile şi s-au întins pe cergă înaintea mea. Când s-au aşezat ei, m-am rugat lui Dumnezeu, să-mi arate lucrarea lor. Şi s-a deschis acoperişul şi s-a făcut lumină ca ziua; dar ei nu vedeau lumina. Când socoteau ei că eu dorm, cel mare i-a dat celui mic ghiont în coastă, şi s-au sculat, s-au încins şi şi-au ridicat mâinile spre cer. Eu i-am văzut, dar ei nu m-au văzut pe mine. Şi am văzut demonii venind ca muştele înspre cel mic; şi unii veneau să se aşeze pe gura lui, alţii pe ochi. Şi l-am văzut pe îngerul Domnului ţinând sabie de foc, şi apărându-l şi izgonind demonii de la el. De cel mare nu puteau nici să se apropie. Şi când spre dimineaţă s-au aşezat, m-am făcut că mă trezesc şi ei tot aşa. Cel mare mi-a zis doar atâta:
– Vrei să rostim cei doisprezece psalmi?
– Da.
Iar cel mic a cântat cinci psalmi, câte şase versete şi un aliluia. Şi la fiecare verset ieşea o flacără de foc din gura lui şi urca la cer. Iar cel mare, când îşi deschidea gura, ieşea ca o funie de foc ce ajungea până la cer. Şi am spus şi eu câte ceva pe de rost. Şi ieşind, am spus:
– Rugaţi-vă pentru mine.
Ei au făcut metanie, în tăcere. Aşa am priceput că cel mare este desăvârşit, şi cu cel mic încă se mai luptă vrăjmaşul. După câteva zile a murit fratele mai mare şi după trei zile şi cel mic.
Iar când veneau unii dintre părinţi la avva Macarie, îi lua la chilia lor, zicând: hai, veniţi să vedeţi mucenicia străinilor celor mici!

34
Au trimis cândva bătrânii din muntele Nitriei la avva Macarie în Sketis ca să-l poftească: pentru ca nu cumva să se ostenească tot poporul la tine, am socotit să vii tu, ca să te vedem până nu pribegeşti la Domnul. Iar când a sosit la munte, s-a adunat tot poporul în jurul lui. Şi l-au rugat bătrânii să spună cuvânt fraţilor. Iar el lăcrimând spuse: să plângem, fraţilor, şi să verse ochii noştri lacrimi până nu plecăm acolo unde lacrimile noastre ne ard trupurile. Şi plânseră toţi căzând cu faţa la pământ, şi spuseră: părinte, roagă-te pentru noi.

35 parafrază la 11.

36
A zis avva Macarie: dacă ne gândim la relele pe care ni le fac oamenii, îndepărtăm puterea gândului la Dumnezeu; dacă ne gândim la relele pe care ni le fac demonii, atunci vom fi teferi.

37
A zis avva Pafnutie, ucenicul avvei Macarie, că a spus bătrânul: când eram copil, păşteam viţeii cu ceilalţi copii. Ei s-au dus odată la furat curmale. Când au tulit-o, a căzut una de la ei, iar eu am luat-o şi am mâncat-o. De câte ori îmi aduc aminte, stau şi plâng.

38
Se povestea despre avva Macarie cel mare că plimbându-se în pustie a găsit pe jos o ţeastă de mort aruncată; şi urnind-o cu toiagul de curmal, i-a spus:
– Tu cine eşti?
– Am fost arhiereu al grecilor păgâni care locuiau aici: iar tu eşti avva Macarie purtătorul de duh sfânt. Oricând ţi se face milă de cei din chinuri, ei se mai alină.
– Ce fel de alinare şi ce fel de chin?
– Cât de departe e cerul de pământ, atâta este focul sub picioarele noastre şi (deasupra) capului; stând noi în mijlocul focului, nu ne putem vedea faţă în faţă, ci faţa fiecăruia e lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, fiecare vede dintr-o parte faţa celuilalt.
Iar bătrânul răspunse plângând:
– Vai de ziua când s-a născut omul, dacă asta e alinarea chinului. Şi adăugă: mai e şi altă caznă mai rea decât aceasta?
– E altă pedeapsă mai mare sub noi.
– Şi cine o îndură?
– Noi care nu L-am văzut pe Dumnezeu, avem măcar parte de puţină milă; cei care L-au văzut şi s-au lepădat de El şi n-au făcut voia Lui, aceia sunt cei de sub noi.
Iar bătrânul luând ţeasta a îngropat-o văzându-şi de drum.

39
Se spunea despre avva Macarie egipteanul că a urcat odată de la Sketis la muntele Nitriei; şi când s-a apropiat de loc, îi spuse ucenicului său: ia-o puţin înainte. Şi când a luat-o el înainte, s-a întâlnit cu un preot al grecilor (păgâni), (care alerga ducând cu el un lemn)149(Cuvinte lipsă în unele ediţii.) iar fratele i-a strigat: ai, diavole, unde fugi? Acela s-a întors, l-a bătut bine, şi l-a lăsat aproape mort. Ceva mai departe, i-a ieşit în cale, alergând, avvei Macarie, care i-a zis: sănătate, sănătate, truditorule! El s-a minunat, venind la el, şi îi zise:
– Ce bine ai văzut la mine, de m-ai agrăit?
– Că te-am văzut trudindu-te şi nu ştii150(ouk oida „nu ştiu“ în loc de ouk oistha „nu ştii“;) că în zadar te osteneşti.
– Şi pe mine m-au răscolit bineţele tale, şi mi-am dat seama că eşti de partea lui Dumnezeu. Alt călugăr rău m-a întâlnit şi m-a înjurat; eu i-am dat o bătaie soră cu moartea.
Bătrânul pricepu că era ucenicul lui. Iar preotul îi cuprinse picioarele, spunându-i: nu te las dacă nu mă faci monah. Şi s-au dus până unde era călugărul şi l-au luat în spate de l-au dus la biserica muntelui. Când l-au văzut părinţii pe preotul păgân, au fost uluiţi; apoi l-au făcut monah. Şi mulţi dintre păgâni151(„greci“.) s-au creştinat din pricina lui. Iar avva Macarie a zis: vorba rea îi face răi şi pe cei buni, dar vorba bună şi pe cei răi îi face buni.

40
Spuneau despre avva Macarie că a intrat un tâlhar în chilie în lipsa lui. Când a venit el la chilie, l-a găsit pe tâlhar încărcându-şi cămila cu lucrurile lui. Atunci el intră în chilie, luând din lucruri şi încărca pe cămilă cu celălalt. După ce isprăviră, tâlharul a început să dea în cămilă, ca să se ridice, dar ea nu se scula. Când a văzut avva Macarie că nu se ridică, a intrat în chilie, găsind un briceag, şi îl aduse, punându-l pe cămilă: frate, asta căuta cămila. Şi o ghionti, zicând: scoală! şi se ridică îndată şi făcu câţiva paşi pentru cuvântul lui. Apoi s-a aşezat iar şi nu s-a mai ridicat, până n-au descărcat toate lucrurile. Atunci a plecat.

41
Avva Aió l-a întrebat pe avva Macarie:
– Zi-mi un cuvânt.
– Fugi de oameni; şezi în chilia ta şi plânge-ţi păcatele, şi nu iubi vorba oamenilor, şi te vei mântui.

Categoria: Patericul egiptean

Cautare: