www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Despre descoperirea Sfintei Jertfe

Despre descoperirea Sfintei Jertfe

Grăia Sfântul Efrem despre un frate, că, fiind sobor într-o Duminică, sculându-se, după obicei, să între în biserică, l-a batjocorit pe el diavolul, zicându-i lui în cuget: „La ce mergi în biserică? Ca să primești pâine și vin, ca și când ar fi Trupul și Sângele lui Hristos? Nu te batjocori". Iar fratele, crezându-și cugetul, n-a mers la biserică, după obicei. Însă frații îl așteptau pe el, că așa era obiceiul în pustia aceea:  nu făceau sobor, adică rugăciuni, până nu se adunau toți frații. Deci, l-au așteptat pe el mult și el nu venea. Iar unii dintre ei, sculându-se, au mers la chilia lui, zicând că fratele cumva s-a îmbolnăvit, sau, poate, a și murit. Și cum au venit la chilia lui, l-au întrebat pe el: „Pentru care pricină n-ai venit la sobor, frate?" Iar el se sfia și se rușina a le spune lor. Însă, cunoscând ei sfatul cel cu rău meștesug al diavolului, au căzut la picioarele lui cu umilință, ca să le spună și lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a mărturisit lor, zicând: „Iertați-mă, fraților, dar cum m-am sculat, după obicei, ca sa merg la biserică, mi-a zis mie un cuget, că nu este Trupul și Sângele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai pâine și vin. Deci, dacă voiți să vin cu voi împreună, intăriți-mi mie cugetul pentru Sfânta Jertfă". Iar ei au zis: „Scoală-te și să vii cu noi și ne vom ruga lui Dumnezeu ca să-ți ajute și văzută să-ți arate ție puterea Lui cea tăinuită și nevăzută". Și, sculându-se, a venit la dânșii în biserică. Și s-a făcut rugăciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca să i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeiești. Și când au început a face sobor, adică rugăciune, l-au pus pe fratele în mijlocul bisericii, iar el, până la slobozirea soborului, n-a încetat cu lacrimi a-și spăla fața sa. Apoi, după sobor, adică după slobozirea de la rugăciune, chemându-l pe el, părinții și frații l-au întrebat zicând: „Cele ce ți-a aratat ție Dumnezeu, spune-ne nouă, ca și noi să ne folosim". Iar, el, cu lacrimi, a început a zice: „În vremea când s-a citit învățătura Apostolului și când a stat diaconul și a citit Sfânta Evanghelie, atunci am văzut acoperământul bisericii deschis și se vedeau cerurile și fiecare cuvânt al Evangheliei, ca focul se făcea și se vedea până la cer; și după ce s-a făcut sfârșitul Evangheliei și după aducerea Dumnezeieștilor Daruri la altar, chemând clericii pe Duhul Sfânt, am văzut cerurile deschise și foc pogorându-se împreună cu mulțime de Sfinți Îngeri, iar deasupra lor alte două fețe preafrumoase, a căror frumusete a o spune nu este cu putință, că era lumina lor ca fulgerul și în mijlocul celor două fețe era un prunc mic; Îngerii stăteau în jurul Sfintei Mese, iar fețele cele două stăteau desupra, pe Sfânta Masă, iar Pruncul în mijlocul lor. Iar, după ce s-a făcut sfârșitul Dumnezeiestilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca să frângă Pâinea punerii-înainte și am văzut eu cele două fețe, care erau deasupra, pe Sfânta Masă, că au legat mâinile și picioarele pruncului celui din mijlocul lor și au scos cuțitul și au junghiat pe Prunc și au vărsat Sângele Lui în Paharul ce era pe Sfânta Masa, și sfărâmând Trupul Lui, pâinea și vinul erau Trupul și Sângele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: „Paștele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi". Iar Când se apropiau frații, ca să primească Sfânta Împărtășanie, s-a făcut minune:  ca li se da lor și Trupul cel de carne, iar după ce primeau, zicând: Amin, Trupul se făcea Pâine în mâinile lor. Și eu, dacă am venit să primesc, mi s-a dat Trupul și nu puteam să-l primesc, apoi, am auzit un glas în urechile mele, zicându-mi: Omule, pentru ce nu primești? Au nu este aceasta ceea ce ai căutat tu? Și am zis: Milostiv, fii Mie, Doamne, că Trup de carne nu pot să primesc. Și iarăși, mi-a zis mie: dacă ar fi putut omul să primească Trup, Trup ar fi aflat, precum și tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni să primească Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfânta Jertfă Trupul Domnului să se prefacă în Pâine iar Sângele Lui în vin. Ca, adică, dacă crezi, să primești ceea ce ai în mâini. Și îndată ce am zis: Cred Doamne, și Amin, Trupul cel ce era în mâinile mele s-a făcut Pâine. Și, lăudând pe Dumnezeu, am primit Sfânta Jertfă. 


Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Despre descoperirea Sfintei Jertfe

Vizualizari: 639

Id: 17570

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.