www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Despre felul cum trebuie sa se citeasca sfintele carti

Despre felul cum trebuie sa se citeasca sfintele carti

Iar despre felul cum trebuie să se citească sfintele cărți, astfel învăța:

- Mintea este întocmai ca și stomacul. Și după cum multa mâncare aduce nemistuire, iar după o vreme ajunge stomacul să nu poată mistui nimic, asemenea este și mintea. Când cineva o încarcă cu multă citire, îndată ce a închis cartea, a uitat tot ce a citit. Iar după o vreme ajunge mintea cu totul nelucrătoare și uită și cele ce a știut mai înainte.

Așadar, cel ce voiește a se folosi din citire trebuie neapărat să urmeze dieta aceasta. Adică, după ce va citi în liniște, cu bună luare-aminte, o încheiere a unei pricini, să închidă cartea și să se întrebe pe sine ce a citit. Și toate acelea repetându-le în gândul său, să urmeze iarăși înainte, cât va socoti că îi poate mistui mintea. În acest chip se folosește cu adevărat, că,  toate așternându-se cu bună rânduială în mintea sa, oricând poate împărtăși și pe alții din cunoștințele sale. Apoi și mintea sa se face bine lucrătoare, ținând în bună stare pe toate câte a auzit sau a citit.

Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei (1768-1846)

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, pp. 375-376)

Categoria: Articole

Cautare:

Despre felul cum trebuie sa se citeasca sfintele carti

Vizualizari: 630

Id: 21453

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.