www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Despre rugaciunea fara cuvinte

Despre rugaciunea fara cuvinte

Vă plângeţi de treburile care vă distrag de la rugăciune şi nu vă lasă să cugetaţi la Domnul. Încercaţi să înţelegeţi toate treburile gospodăreşti şi celelalte treburi ca şi cum v-ar fi rânduite direct de Domnul Însuşi; nu numai în general, ci şi în particular să înţelegeţi aşa fiecare dintre treburi. Atunci, apucându-vă de lucru şi săvârşindu-l, veţi putea avea în minte şi faptul că trebuie să-l împliniţi aşa cum I-ar plăcea Domnului. Astfel, în timpul lucrului mintea va fi cu Domnul. Dacă la sfârşit, conştientizând ajutorul lui Dumnezeu, Îi veți mulţumi Domnului, atunci veţi fi şi la sfârşit cu Domnul. Dacă apoi în aceeaşi ordine veţi săvârşi al doilea, al treilea lucru şi aşa mai departe până la sfârşitul zilei, toată ziua veţi fi cu mintea la Domnul. Iar aceasta este exact ceea ce trebuie, adică să umblaţi în prezenţa lui Dumnezeu. De aici va veni simţământul pentru Domnul, simţământul fricii, al evlaviei, al devotamentului, al mulţumirii. Simţămintele sunt rugăciuni fără cuvinte.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumeniţa, 2008, p. 71)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Despre rugaciunea fara cuvinte

Vizualizari: 770

Id: 10447

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.