www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Dialoguri la Athos (5) - De ce Dumnezeu, de vreme ce a cunoscut caderea lui Adam, nu a impiedicat-o?

Dialoguri la Athos (5) - De ce Dumnezeu, de vreme ce a cunoscut caderea lui Adam, nu a impiedicat-o?

Dacă ar fi împiedicat-o, ar fi intervenit şi ar fi desfiinţat libertatea omului, pe care El însuşi i-a dat-o drept harismă. Dacă i-ar fi luat libertatea, atunci comportamentul, dar şi mântuirea omului ar fi fost silite. Omul şi-ar fi pierdut personalitatea şi ar fi fost o făptură fără voinţă. Dumnezeu a preferat să-Şi schimbe planurile Sale cu privire la om, decât să-i ia principalul element al personalităţii – libertatea.

Un al doilea element, binefăcător pentru om, care a fost adăugat de Dumnezeu, este îndreptăţirea sa în faţa răutăţii şi invidiei diavoleşti. Diavolul credea că prin înşelarea omului va împiedica planul dumnezeiesc şi va distruge chipul dumnezeiesc al omului, astfel încât şi pe Dumnezeu să se răzbune, şi pe om să-l lipsească de locul său de cinste. Aşadar, Dumnezeu nu l-a împiedicat pe diavol să-şi pună în practică răutatea, pentru ca acesta să fie zdrobit cu totul prin viitoarea asumare a firii omeneşti de către Dumnezeu prin întruparea Sa. În acest fel, omul, considerat victimă a răutăţii diavoleşti, să fie ridicat „mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi decât tot numele ce se numeşte” (Efeseni 1,21) şi în prezent, şi în veşnicie. Prin urmare, împiedicarea căderii omului de către Dumnezeu l-ar fi lipsit de locul de cinste pe care l-a moştenit acum prin unirea sa ipostatică cu Dumnezeu însuşi, prin mijlocirea înomenirii Cuvântului.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 15-16)

Dialoguri la Athos (1) - De ce a zidit Dumnezeu lumea şi pe om?

Dialoguri la Athos (2) - Cum trăia omul în Rai?

Dialoguri la Athos (3) - Care a fost cauza căderii omului?

Dialoguri la Athos (4) - De ce s-a dat prima poruncă protopărinţilor?

Categoria: Articole

Cautare:

Dialoguri la Athos (5) - De ce Dumnezeu, de vreme ce a cunoscut caderea lui Adam, nu a impiedicat-o?

Vizualizari: 625

Id: 9593

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.