Dragostea din firea femeiasca

Mi-a făcut o deosebită impresie cazul unui cunoscut de-al meu care avea două surori. Una s-a căsătorit de foarte tânără şi a dobândit şi mulţi copii. Se jertfea mereu. Mai cosea şi la maşină, iar din ceea ce câştiga, dădea milostenie la săraci. Cu câteva zile în urmă a venit aici şi mi-a spus: „Acum am şi nepotei!", şi îi tresălta inima de bucurie. Cealaltă nu s-a căsătorit, nu şi-a pus în valoare în chip duhovnicesc nici lipsa de grijă pe care o avea şi a devenit... nu mă întreba! O făptură netrebnică. Se plictisise chiar şi de viață. Aştepta ca bătrâna ei mamă să o slujească şi tot nemulţumită era.

Dar oare de ce s-au întâmplat toate acestea? Pentru că nu s-a produs schimbarea înlăuntrul ei, pentru că nu a devenit mamă şi nici nu a pus în valoare dragostea ce există în firea femeiască, ajutând pe cei care au nevoie.

De aceea spun că jertfirea de sine este absolut necesară pentru femeie. Bărbatul, chiar şi atunci când nu şi-ar cultiva dragostea, nu suferă mare pagubă. Femeia însă, cu dragostea pe care o are, dacă cumva nu o canalizează corect, este o maşină care funcţionează, dar nu are materia primă pe care să o prelucreze şi astfel merge în gol zguduindu-se pe sine şi zguduind şi pe alţii.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 86-87)

Categoria: Articole

Cautare: