Dumnezeu este nespus de bun, dar totodata este nespus de drept

Dacă deznădejdea, care vine din neîncrederea în bunătatea lui Dumnezeu, este mare primejdie pentru mântuire, apoi încrederea nesocotită în dumnezeiasca milostivire este şi mai vinovată şi mai primejdioasă. Prin deznădejde, omul îşi taie orice putinţă de îndreptare, iar nesocotita încredere nu mai vrea să facă fapte bune şi păcătuieşte cu ştiinţă şi cu voie liberă; amândouă sunt păcate grele împotriva Duhului Sfânt şi duc la pieire veşnică.

Duminica Înfricoşatei Judecăţi tocmai asupra acestei primejdii atrage atenţia. Da, Dumnezeu este nespus de bun, iubitor şi milostivirea Lui este fără de margini; dar totodată este nespus de drept. „Milostiv şi drept este Domnul” zice Psalmistul (Psalmi 114, 5) şi „dreptatea Domnului rămâne în veac”. În curgerea vieţii pământeşti, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea nemărginită, dar va veni ziua când Dumnezeu se va arăta mai ales în lumina dreptăţii Sale, ziua Înfricoşatei Judecăţi. „Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”, zice Apostolul (Romani 14, 10); atunci, „Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fără strâmbătate”.

Dar ce este „dreptatea dumnezeiască”? În cântările de la utrenia acestei duminici auzim: „Când se vor aşeza scaunele şi se vor deschide cărţile şi Dumnezeu va şedea la judecată… O, amar va fi atunci, păcătoşilor! O, ce ceas va fi atuncea!”…

(Protosinghel Petroniu Tănase, Uşile Păcăinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pp. 25-26)

Categoria: Articole

Cautare: