Eu traiesc intr-o adunare de prieteni si de frati!

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Eu traiesc intr-o adunare de prieteni si de frati!

Începutul iubirii poate fi acesta: dacă nu vrei să spui ca Sfinţii Părinţi: „Eu sunt cel mai păcătos", mă­car să-ţi dai seama că tot păcatul trăieşte în tine. Şi văzând aceasta, ne recunoaştem reciproc. Te cunosc mai mult decât crezi sau decât cred eu, prin mine însumi. Atunci, în loc să-l judecăm pe aproapele, să-l miluim, căci şi Dumnezeu mă miluieşte pe mine. Hai să facem ca Dumnezeu! Să nu mă enerveze aproape­le cu felul lui de a fi, căci şi eu enervez pe alţii că sunt aşa. Dar cum mă schimb eu din acest „aşa”? Dar el cum se schimbă din acest „aşa”, chiar dacă „aşa”-ul lui nu este ca al meu, ci altfel? Dar îi pot înţelege durerea şi-i pot compătimi slăbiciunea. Prin compătimirea aceasta mă unesc cu fratele meu, chiar începând de la păcat. Şi iată că Dumnezeu face o astfel de minune ca păcatului, care este despărţire şi moarte, să devină — paradoxal — viaţă şi apropiere, unire între oameni. Să vă povestesc acum o întâmplare care lămureşte mai bine cele ce am spus.

Erau într-o gară, în Anglia, doi oameni şi acolo, fireşte, era aglomerație mare. Unul din ei zicea: „Ah, tare nu sufăr îmbulzeala asta, mulţimea asta care forfoteşte, oamenii aceştia". Celălalt i-a spus: „Eu în fiecare văd, potenţial, un prieten, un frate. Tu trăieşti în îmbulzire şi în gloată. Eu trăiesc într-o adunare de prieteni şi de fraţi".

Lăuntric, acest lucru este adevărat. Cel puţin eu am învăţat de la acela că tu, în măsura în care îţi este dat, poţi schimba atitudinea gloatei. Şi vă mai spun că acela care vedea prieteni în masele de oameni nu avea frică de nimeni: mergea pe străzi, în puterea nopţii, căuta îmbulzeala oriunde şi n-a păţit niciodată nimic. Ştiu însă că celălalt a avut de suferit, de câteva ori, de pe urma gloatei. 

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 93-94)

Categoria: Articole

Cautare:

Eu traiesc intr-o adunare de prieteni si de frati!

Vizualizari: 267

Id: 12222

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.