www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Exista critica ziditoare in Biserica?

Exista critica ziditoare in Biserica?

Cuvântul critică nu înseamnă decât a judeca pe cineva. Dar critica încununează opera!

Adevărul trebuie apărat de orice creştin. Căci chiar dacă un cleric, superior, n-ar susţine adevărul – vorbesc despre adevărul ortodox, adevărul mântuitor – poate să fie înfruntat, căci nu înfrunţi un cleric, ci înfrunţi un eretic, fiind vorba de adevăr.

E îngăduită critica, dar nu judecata… Stai cu ochii pe celălalt, dar nu stai cu ochii pe tine! Taina mântuirii omului pentru fiecare om se săvârşeşte pe cruce, în înţelesul că crucea este cel mai mare folos al pământului. Jertfeşte a nu-l judeca pe acela că a greşit. Iar dacă te bagi în biserică, unde e harul lui Dumnezeu, şi judeci pe preot, amarnic greşeşti! Obişnuiţi-vă toţi să-L vedeţi acolo pe Hristos.

Un mare pustnic, care a primit un credincios din satul lui – şi în satul lui era un om foarte defectuos – a întrebat: „A lui cutare e tot aşa?” „Tot aşa-i, Părinte!”. Şi a zis Părintele: „Of, of, of!”. A doua zi a venit îngerul la pustnic şi i-a zis: „M-a trimis Dumnezeu să te întreb: unde să punem sufletul omului acela, că a murit astă noapte, în rai sau iad, că tu l-ai judecat?”. S-a căit toată viaţa în plâns, în amar, cerând de la Dumnezeu un semn de iertare şi nu l-a primit încă.

Întreaga tragedie a omenirii e în funcţie de nenorocirea vieţii noastre! Dacă e iubire, e iubire, nu ne mai jucăm. Dacă sunt om, sunt om, cu inimă, cu mâini şi cu degete! Învăţătura creştină este integritatea fiinţei omeneşti. Judecarea înseamnă a ţine viaţa pe loc.

(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 193-194)

Categoria: Articole

Cautare:

Exista critica ziditoare in Biserica?

Vizualizari: 640

Id: 8826

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.