www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Fecioara, lemnul si moartea: chipuri ale biruintei

Fecioara, lemnul si moartea: chipuri ale biruintei

Aţi văzut  faptele cele măreţe ale crucii? Aţi văzut biruinţa cea minunată? Să-ţi mai spun şi altceva? – Minunat şi încă mai minunat! Cunoaşteţi începutul biruinţei. Atunci vă veţi minuna încă şi mai mult. Cu aceeaşi armă cu care diavolul şi-a însuşit biruinţa, Hristos îl biruie pe diavol şi El Însuşi îi ia arma, biruindu-l cu aceasta. Cum se face una ca asta? Ascultaţi!

Fecioara, lemnul şi moartea sunt chipuri ale biruirii omului de către diavol. Şi cu adevărat. Prin Fecioară se înţelege Eva, căci ea nu cunoscuse bărbat. Lemnul ce fusese oprit – îndreptare a lui Adam, iar moartea – osândirea lui. Iată din nou Fecioara, lemnul şi moartea se fac chipuri ale biruinţei: în locul Evei de acolo, aici este Maria; în locul pomului cunoştinţei binelui şi răului, aici avem lemnul Crucii iar în locul morţii lui Adam, avem moartea lui Hristos. Vezi oare cum diavolul, cu acelea cu care a biruit, tot prin acelea a fost biruit? Prin lemn Hristos l-a biruit pe diavol. Acel lemn a trimis în iad, iar lemnul crucii a scos de acolo pe cei ce au intrat în el. Şi încă: acel lemn îl ascundea pe Adam cel gol, iar acest lemn se arată biruitor mai presus de toate. Acela a osândit şi pe acelea care erau cu el, iar acesta învie pe Acela Care a fost mai dinainte de el. Cine ar putea spune prin cuvinte puterea Domnului? Din muritori noi am devenit nemuritori. Acestea sunt faptele cele măreţe ale crucii.

(Sfântul Clement de Ohrida, Cuvinte şi învăţături de folos pentru orice creştin, Editura Sophia, 2014, pp. 59-60)






Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Fecioara, lemnul si moartea: chipuri ale biruintei

Vizualizari: 701

Id: 4300

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.