www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Fiecare vede ceea ce cauta sa vada

Fiecare vede ceea ce cauta sa vada

Un copil, niciodată nu observă că e gol până e inocent. Abia după ce îşi pierde inocenţa începe să-şi pună mânuţele să-şi acopere trupul. Acesta e rezultatul păcatului. Şi-a pierdut inocenţa şi de aceea s-a produs un gol interior şi de acolo se reflectă şi în afară.

Un om duhovnicesc orice semne vede, că-i îmbrăcat ori nu-i îmbrăcat, tot aia e. Nu îl caută dacă îl vede pe om îmbrăcat foarte frumos. Păcătosul, în schimb, cu cât e mai frumos îmbrăcată o doamnă, cu atâta o vede mai goluţă şi mai atractivă pentru păcate. Pentru un om matur din punct de vedere sufletesc, al credinţei, sănătos psihic, ori este îmbrăcat omul, ori nu este îmbrăcat, nu se sminteşte, nu vede partea negativă. Este aşa de frumos omul şi îmbrăcat şi dezbrăcat. Numai în starea în care ne găsim noi, în starea de decadenţă morală ne smintim când vedem trupul gol.

Şi de aceea Dumnezeu, pentru că Adam căzuse într-o stare de imoralitate, Dumnezeu apoi L-a îmbrăcat. Chiar Dumnezeu, scrie în Scriptură, i-a dat îmbrăcăminte, l-a îmbrăcat. Pentru că în starea în care suntem – de păcătos sau de păcătoasă – atunci este nevoie să ne acoperim căci altfel înnebunim. Dar un om sfânt, un om care are o stare înaltă de viaţă spirituală, nu vede nimic în plus, pentru că se uită la om, Îl preamăreşte pe Dumnezeu în creatura aceasta, se minunează când îl vede pe om.

Un pustnic care din fragedă copilărie a trăit în pustie spune următorul lucru: „Când văd o floare...” (pustnicul are această obligaţie să nu-l impresioneze, să nu se entuziasmeze de lumea aceasta şi pe toate să le privească ca pe o deşertăciune pentru că-s trecătoare) şi atunci acest pustnic spune: „Când văd o floare mă minunez şi mi se înalţă sufletul şi-l preamăresc pe Dumnezeu care a creat această minune, floarea aceasta. Când aud o muzică frumoasă, mă minunez şi mă înalţ sufleteşte şi-l preamăresc pe Dumnezeu. Când văd o femeie, o fată frumoasă, mă minunez, mi se înalţă sufletul şi-l laud pe Dumnezeu pentru că a făcut această creatură miraculoasă”.

Iată cum priveşte un om care este la un nivel moral, spiritual, sănătos, întreg.

(Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri în amurg, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, pp. 149-150)

Categoria: Articole

Cautare:

Fiecare vede ceea ce cauta sa vada

Vizualizari: 777

Id: 23891

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.