www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Frica de Dumnezeu si frica de moarte - cele 2 aripi ale sufletului

Frica de Dumnezeu si frica de moarte - cele 2 aripi ale sufletului

Eu de-acum trebuie să mă gândesc la sicriu, la târnăcop, la lopată, la cruce şi la hârleţ. Asta-i! La acestea trebuie să mă gândesc.

– Prea Cuvioase, cum să ne comportăm ca să-i plăcem lui Dumnezeu? l-a întrebat un credincios.

– Fiecare ştie cum, numai să vrea!

– Sfinţia Voastră ştiţi, dar daţi-ne nişte îndrumări pentru noi.

– Cine nu ştie că trebuie să aibă frică de Dumnezeu şi frică de moarte? Acestea te vor mântui. Sunt două aripi ale sufletului. Să ştii că Dumnezeu este de faţă şi ştie gândurile tale; să ştii că moartea-i lângă tine şi lângă mine şi nu ştim când vine şi să nu uităm că vom muri. Ce spune Scriptura? Fiule, adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi. Şi ţi-a spus şi Hristos şi mi-a spus şi mie: Privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul întru care Fiul Omului va veni.

Iar dacă vrei să fii cel mai înţelept om din lume şi să ştii toată Scriptura şi s-o ai cu tine, atât doar îţi trebuie: să te temi de Dumnezeu şi de moarte. Că frica Domnului este începutul înţelepciunii, cum zice David, iar fiul său, Solomon, mai mult a spus: Frica Domnului este şcoala înţelepciunii. Isus, fiul lui Sirah, în cartea înţelepciunii lui a zis: Frica Domnului mai presus de toată înţelepciunea a covârşit. Iată ce-ţi trebuie ţie şi mie: să mă tem de Dumnezeu şi de moarte, că nu ştiu când mă ia. Pe cine fericeşte Duhul Sfânt? Pe cel ce se teme de Dumnezeu: „Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile lui va voi foarte”. Numai aşa voim să facem voia Lui şi poruncile lui Dumnezeu, dacă ne temem de El. Dar noi uităm frica de Dumnezeu şi frica de moarte; de aceea umblăm pe toate căile cele rele.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 119-120)

Categoria: Articole

Cautare:

Frica de Dumnezeu si frica de moarte - cele 2 aripi ale sufletului

Vizualizari: 634

Id: 15241

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.