Gandului care-mi spune: Grea e porunca postului!

Dacă, în ciuda a toate (ispitirile diavolului), monahul s-a ţinut o vreme tare de scopul fixat iniţial şi a renunţat la bucatele abundente şi diversificate de dinainte, se instalează în curând tot felul de rezerve. La început ele încearcă să ne convingă că pe termen lung o asemenea dietă e insuportabilă, că nici un om nu îi rezistă.

„Gândului care-mi spune: «Grea e porunca postului!»:

«Porunca aceasta pe care ţi-o poruncesc Eu astăzi nu este mai sus de tine, şi nici departe de tine»" (Dt 30, 11).

„Gândului care-mi arată că poruncile lui Dumnezeu sunt aspre şi-mi spune că multe chinuri şi dureri vor aduce ele trupului şi sufletului meu:

«Rănile de la un prieten sunt mai vrednice de încredere decât binevoitoarele sărutări ale duşmanului»" (Prov 27, 6).

Din replici ne întâmpină pentru prima dată un aspect demn de remarcat şi cu care ne vom mai întâlni adese ori: chiar şi în mâncat nu este vorba doar despre om şi despre problemele pe care le poate avea cu acesta, ci e implicată relaţia sa cu Dumnezeu. De aceea, dacă e să aibă un sens adevărat, postul nu poate rămâne un exerciţiu strict terapeutic, ba chiar cosmetic. Pentru cel pus astfel la încercare în existenţa sa ca om, postirea devine mai degrabă piatra de încercare a „prieteniei" sale cu Dumnezeu.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, p. 31)

Categoria: Articole

Cautare: