www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Gasiti motive ca sa fiti cu Dumnezeu

Gasiti motive ca sa fiti cu Dumnezeu

Confruntaţi cu o problemă, cei mai mari se pun în slujba aproapelui. Este singura soluţie posibilă. Căci, spune Hristos: Cei ce vor să fie mai mari, să devină slujitorii şi robii celor mai slabi.

Viaţa în lume este întemeiată pe forţă şi violenţă. Scopul creştinului este invers. Forţa nu aparţine de viaţa veşnică. Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui.

Noi oficiem Liturghia împreună. Dar plătim preţul: fiecare dintre noi trebuie să se preocupe de mântuirea tuturor. Viaţa noastră este un martiriu fără sfârşit.

Nu există altă cale decât rugăciunea neîncetată în timpul lucrului. Transformaţi tot ceea ce trebuie să faceţi în rugăciune. Deschideţi o uşă, cereţi Domnului să deschidă pentru voi uşa metanoiei, a pocăinţei. Voi puneţi cărămizi; spuneţi că lucraţi în zadar şi că nimic nu poate să ţină dacă Dumnezeu nu participă El Însuşi la construcţie. Nu obişnuiesc să cer sfaturi duhovniceşti de la şefii de stat şi de la generali, dar cazul lui Cromwell este interesant. Pregătindu-se pentru o luptă, spunea: “Doamne, voi avea prea mult de lucru; pot să Te uit, dar Tu nu mă uita”.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 53-54)

Categoria: Articole

Cautare:

Gasiti motive ca sa fiti cu Dumnezeu

Vizualizari: 652

Id: 18558

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.