www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Și a plasmuit Dumnezeu pre om, tarana luand din pamant...

Și a plasmuit Dumnezeu pre om, tarana luand din pamant...

Tâlcuirea obişnuită a Sfinţilor Părinţi spune că ceea ce s-a „suflat” în om a fost sufletul său. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie:

Și a plăsmuit Dumnezeu pre om, ţărână luând din pământ, şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă. Moisi foloseşte cuvinte grosolane pentru că vorbeşte oamenilor care nu puteau înţelege altfel, aşa cum putem înţelege noi; se foloseşte de aceste cuvinte ca să ne înveţe că iubirea de oameni a lui Dumnezeu a voit ca omul acesta, făcut din pământ, să aibă suflet raţional, ca să fie astfel o fiinţă întreagă şi desăvârşită. „Şi a suflat”, spune Scriptura, „în faţa lui suflare de viaţă”. Prin această suflare a dăruit celui făcut din pământ putere de viaţă; suflarea aceasta alcătuieşte firea sufletului. Şi Scriptura a adăugat: „Şi s-a făcut omul cu suflet viu”. Cel care a fost plăsmuit din ţărână, o dată ce a primit prin suflarea lui Dumnezeu suflare de viaţă, s-a făcut „cu suflet viu”. Ce înseamnă „cu suflet viu”? Înseamnă suflet lucrător, ce are în slujba sa mădularele trupului drept unelte, următoare voinţei lui.”

Sfântul Serafim din Sarov are o interpretare oarecum diferită a acestui loc din Scriptură. În convorbirea sa cu Motovilov el afirmă că ceea ce s-a plăsmuit din ţărâna pământului a fost întreaga fire omenească - trup, suflet şi duh (duhul fiind cea mai înaltă parte a sufletului) - iar ceea ce a fost suflat în această fire, a fost harul Duhului Sfânt. Este o perspectivă diferită asupra facerii omului (aflată şi la alţi Părinţi), care nu contrazice, de fapt, interpretarea obişnuită că sufletul a fost cel suflat în om; cei care susţin această din urmă părere cred şi ei că omul a fost făcut întru harul lui Dumnezeu.

Sfântul Grigorie Teologul vorbeşte despre înălţimea firii omului, a căruia cea mai înaltă parte a firii nu vine din pământ, ci direct de la Dumnezeu:

„Sufletul este suflarea lui Dumnezeu, şi, deşi este ceresc, îndură a fi amestecat cu ceea ce este din ţărână. E o lumină închisă într-o peşteră, însă dumnezeiască şi de nestins... Cuvântul a grăit, şi luând o parte din nou-ziditul pământ, cu nemuritoarele Sale mâini a plăsmuit chipul meu şi i-a împărtăşit viaţa Sa; căci a trimis în el Duhul, care e raza nevăzutei dumnezeiri”.

Asemenea exprimări însă, nu trebuie să ne ducă la falsa părere că sufletul însuşi este dumnezeiesc sau o parte din Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie:

„Unii oameni nesocotiţi, mânaţi de propriile gânduri, fără să ţină seama de pogorământul cuvintelor Scripturii şi fără să aibă o judecată vrednică de Dumnezeu, încearcă să spună că sufletul este din Fiinţa lui Dumnezeu. Ce nebunie! Ce sminteală ! Atâtea şi atâtea căi de pierzare a croit diavolul celor ce vor să-i slujească! [...] Deci, când auzi: „a suflat în faţa lui suflare de viaţă”, înţelege iarăşi că a hotărât ca, aşa precum a adus la iveală puterile cele netrupeşti, tot aşa a hotărât ca şi trupul omului, făcut din ţărână, să aibă suflet raţional care să poată folosi mădularele trupului.”

Există unii astăzi care ar voi să folosească ordinea facerii omului din acest verset spre a „dovedi” că omul a „evoluat” din animalele inferioare: întâi a fost trupul sau firea pământească, iar apoi sufletul sau starea de existenţă în harul lui Dumnezeu. O astfel de interpretare este cu neputinţă, dacă acceptăm înţelegerea patristică a facerii omului.

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 106-107)

Categoria: Articole

Cautare:

Și a plasmuit Dumnezeu pre om, tarana luand din pamant...

Vizualizari: 626

Id: 10656

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.