www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Implinind poruncile lui Hristos, ne curatim de patimi

Implinind poruncile lui Hristos, ne curatim de patimi

Poruncile Mântuitorului Hristos au în vedere vindecarea celor trei părţi ale sufletului: raţională, irascibilă şi poftitoare. Potrivit învăţăturii Sfântului Filotei Sinaitul: „Toate poruncile dumnezeieştii Evanghelii urmăresc să îndrepte cele trei părţi ale sufletului şi să le facă sănătoase prin cele ce le poruncesc. Mai bine zis, nu numai urmăresc, ci le şi însănătoşesc cu adevărat”. În continuare, Sfântul ilustrează cele de mai sus recurgând la câteva din cuvintele Mântuitorului: „Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă” (Matei 5, 22) se referă la partea irascibilă; „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 28) vizează partea poftitoare, în timp ce porunca: „Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10,38) se adresează părţii raţionale. „Deci, aceste trei părţi ale sufletului le războieşte diavolul ziua şi noaptea”, conchide Sfântul Filotei, „iar dacă satana războieşte cele trei părţi, este vădit că războieşte poruncile lui Hristos”. Împlinind poruncile lui Hristos, ne curăţim de patimi, care sunt aşezări urâte şi pierzătoare ale omului lăuntric, ale stării „dinăuntru a sufletului” nostru (Avva Dorotei).

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 332)

Categoria: Articole

Cautare:

Implinind poruncile lui Hristos, ne curatim de patimi

Vizualizari: 629

Id: 8446

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.