www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Imprumuta- L pe Dumnezeu!

Imprumuta- L pe Dumnezeu!

Întrucât cele pe care le dăm sunt bunuri ale lui Dumnezeu, pe noi, oamenii, nevoia ne face de multe ori să avem bunăvoinţă. Dumnezeu, dimpotrivă: Face din bunăvoinţa lui nevoie. Este ca şi cum ai spune: „Întrucât ai făcut milostenie, socotesc că M-ai împrumutat şi acum îţi sunt dator.” Aceasta însă este, repet, generozitatea, bunăvoinţa lui Dumnezeu. Pentru că, până la urmă, ce i-am dat celuilalt? Un bun pe care tot Dumnezeu ni l-a dat. Prin urmare, tot lui Dumnezeu Îi dăm bunurile. Iar dacă Dumnezeu ne răsplăteşte faptele, după cum spune sfinţitul Augustin, atunci Îşi încununează propriile daruri, pentru că Dumnezeu ne dă puterea şi voia de a face binele. Toate, deci, pe care le- am face noi sunt ale lui Dumnezeu. Însă El vrea, într-un anumit fel, să se simtă dator faţă de noi, dacă facem ce ne spune.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009, p. 83)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Imprumuta- L pe Dumnezeu!

Vizualizari: 717

Id: 9013

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.