www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

In ce chip se naste smerenia din smerita cugetare?

In ce chip se naste smerenia din smerita cugetare?

Am cunoscut în treacăt un monah care era supus neîncetat necazurilor de tot felul, prin care, precum spunea el, binevoise Dumnezeu să îi înlocuiască stareţul duhovnicesc, în ciuda necontenitelor sale necazuri, îl vedeam pe monah aproape întotdeauna liniştit, adesea bucuros. Se îndeletnicea cu Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea minţii. L-am rugat să-mi descopere, spre folosul sufletului meu, izvorul mângâierii sale. Mi-a răspuns: Mângâierea mi-o datorez milei lui Dumnezeu şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, către care mi-a fost dăruită iubire încă din pruncie. Când năvălesc asupra mea necazurile, uneori repet cuvintele tâlharului cel de pe cruce a mărturisit dreptatea judecăţii lui Dumnezeu împlinite prin judecata oamenilor, şi prin această mărturisire a intrat întru cunoaşterea Mântuitorului. Zic: Cele vrednice după faptele mele iau: pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta (Levitic 23, 41-42). Odată cu aceste cuvinte se revarsă pace şi linişte în inimă, în alte dăţi mă împotrivesc gândurilor de întristare şi tulburare prin spusele Mântuitorului: Cela ce nu va lua crucea sa și nu va veni după Mine, nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38); atunci, tulburarea şi întristarea sunt înlocuite de pace şi bucurie. Alte asemenea cuvinte ale Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi au aceeaşi lucrare. Cuvintele „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!" sau „Facă-se voia Domnului" lucrează în chip cu totul mulţumitor împotriva mâhnirii celei cu multe laţuri.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 11)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

In ce chip se naste smerenia din smerita cugetare?

Vizualizari: 662

Id: 14298

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.