www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

In voia noastra sta a face binele sau raul, iar rasplata tine de voia lui Dumnezeu

In voia noastra sta a face binele sau raul, iar rasplata tine de voia lui Dumnezeu

Vizitând mănăstirea noastră v-aţi învrednicit să gustaţi din darul stărilor harice. Prin aceasta vi s-a arătat că harul lui Dumnezeu există, ca să puteţi discerne minciuna de adevăr şi bunurile lumeşti de cele duhovnicești. însă, după ce v-a fost arătat, harul s-a ascuns, pentru că nu-l puteţi duce fără să fi fost mai întâi încercat în lupta cu patimile şi fără să fi dobândit smerenia. Chiar dacă aţi fi vieţuit permanent aici, nici aşa nu l-aţi fi putut reţine, pentru că şi aici este luptă cu patimile; până omul nu se va smeri nu va putea să biruiască nici patimile şi nici să dobândească daruri duhovniceşti. Dar şi însăși căutarea acestor daruri, este primejdioasă, fiind supusă părerii de sine, pe când uneori, când ne lipsim de acestea, ne pogorâm până în adâncurile smereniei. În voia noastră stă a face binele sau răul, iar răsplata ţine de voia lui Dumnezeu. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 26)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

In voia noastra sta a face binele sau raul, iar rasplata tine de voia lui Dumnezeu

Vizualizari: 665

Id: 16763

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.