Indoiala pentru mantuire vine de la vrajmas

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Indoiala pentru mantuire vine de la vrajmas

Nimeni dintre drept credincioşii creştini să nu se împuţineze la suflet încât să zică sau să cugete că nu mai este mântuire pentru el. Împuţinarea aceasta a sufletului şi îndoiala pentru mântuire vine de la vrăjmaş. Şarpele care a îndemnat odinioară pe strămoşi să mănânce din rodul oprit spunându-le că nu vor muri niciodată, acum şi-a schimbat glasul şi le şopteşte la mulţi, zicând: „Zadarnic mâncaţi pâinea vieţii”, căci „nu mai este mântuire pentru voi!” Auziţi ce glas înşelător răsună astăzi? Sfântul Prooroc David pricepea glasul acesta, pentru aceasta zice la Psalmul 3, vers. 2: „Mulţi zic sufletului meu: nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui!”. Dar el se întărea cu nădejdea în Dumnezeu, zicând: „Pentru ce eşti mâhnit suflete al meu şi pentru ce te tulburi? Nădăjduieşte spre Dumnezeu, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu” (Psalmul 41). Şi aceste cuvinte Proorocul le rosteşte de mai multe ori, arătând cu asta primejdia care vine din deznădejde. Citiţi cu băgare de seamă la Psaltire şi veţi vedea cât de întărit este împăratul David cu nădejdea mântuirii. El nu era nici botezat şi nici bucuria învierii Domnului n-a cunoscut-o arătat, ci numai în chip tainic, dar nădejdea mântuirii răsună în toţi psalmii lui. Afară de asta nici el n-a fost scutit de rănile păcatului, ba încă a pătimit cele mai grele răni (din preacurvie şi din ucidere). Dar nădejdea lui s-a împuţinat şi pentru aceasta s-a mântuit şi s-a sfinţit. Socotiţi apoi că tâlharul cel credincios era în gura morţii cu sufletul împovărat de rele, dar nădejdea lui a rămas neclintită până la urmă. Căci de n-ar fi avut nădejde, atunci n-ar fi îndrăznit să zică: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!”.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - HozevitulPentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 385)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Indoiala pentru mantuire vine de la vrajmas

Vizualizari: 265

Id: 11162

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.