www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Intai sa ne analizam pe noi si apoi pe ceilalti

Intai sa ne analizam pe noi si apoi pe ceilalti

Monahul trebuie foarte mult să se păzească de rana trupească și sufletească, ce se înfățișează la arătare ca evlavioasă, iar de fapt este nesocotită și stricătoare de suflet. Oamenii din lume și mulți dintre cei ce duc viața monahicească, datorită neștiinței lor, laudă mult o asemenea râvnă, nepricepând că izvoarele ei sunt părerea de sine și trufia. Această râvnă ei o preamăresc ca râvna pentru credință, pentru evlavie, pentru Biserică, pentru Dumnezeu. Ea constă în osândirea și acuzarea mai mult sau mai puțin aspră a celorlalți, pentru greșelile lor în privința moralei și pentru cele împotriva bunei orânduieli și întocmiri bisericești. Amăgiți fiind de o falsă concepție despre râvnă, râvnitorii lipsiți de înțelepciune socot că, lăsându-se în voia acestei râvne urmează Sfinților Părinți și sfinților mucenici, uitând că ei - râvnitorii - nu sunt sfinți, ci păcătoși. Dacă sfinții îi mustrau pe păcătoși și pe necredincioși, o făceau din porunca lui Dumnezeu, fiind datori să facă aceasta, potrivit insuflării Sfântului Duh, nu insuflării propriilor patimi și a demonilor. Iar cel ce se hotăraște, de capul lui, să-l acuze pe fratele său să îi facă observație, acela arată limpede că se socoate mai înțelept și mai virtuos decât cel acuzat de el, că lucrează sub înrăurirea patimii și a amăgirii cugetelor demonice. Se cuvine să ne aducem aminte de porunca Mântuitorului: De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seama? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bârna este în ochiul tău? Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Editată de Schitul românesc Lacu, Sfîntul Munte Athos, p. 5)

Categoria: Articole

Cautare:

Intai sa ne analizam pe noi si apoi pe ceilalti

Vizualizari: 694

Id: 23400

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.