www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Liniile armonice ale iubirii

Liniile armonice ale iubirii

Nu putem răspunde la întrebarea: "Ce este iubirea"?  Îi putem urma evoluţia, dar nu putem spune nimic despre naşterea ei. Pe culmea înălţării sale, sufletul devine muzică pură şi opreşte orice cuvânt. Dacă o formulă a iubirii ar fi posibilă, s-ar putea afla însăşi formula omului.

Pentru a întrezări ceva din iubire, trebuie să ajungi mult dincolo de ea, până la cel adânc al sufletului în care pasiunea, de acum liberă de orice exaltare trupească, dar fără a-şi pierde ceva din bogăţia conţinutului, devine osia nemişcată a unei roţi care se învârteşte. Depăşind senzualul, iubirea îi dă trupului o nebănuită profunzime. Clarvăzătoare şi profetică, ea este în primul rând revelaţie. Ea face ca sufletul persoanei iubite să fie văzut cu totul în lumină şi să se ajungă la un nivel de cunoaştere care aparţine numai celui ce iubeşte.

Miracolul iubirii suprimă îndepărtarea, distanţa, singurătatea şi ne face să presimţim ce poate fi unitatea tainică a celor ce se iubesc, o identitate în diversitate a două persoane.

Fiinţa iubită nu este un dumnezeu, ci un dar împărătesc strălucind de prezenţa Dăruitorului. O spune Dante foarte simplu: "ea Îl privea pe Dumnezeu şi eu Îl priveam prin ochii ei, şi cerul devenise mai albastru".

Cântarea Cântărilor, cea mai înaltă poezie, cântă iubirea şi doimea sfinţită a unirii nupţiale. Cântarea a fost scrisă pentru tema din ultimele versuri ale sale: "Ca pecete pe inima ta mă poartă, poartă-mă pe mâna ta ca pe o brăţară! Că iubirea ca moartea e de tare... Săgeţile ei sunt săgeţi de foc şi flacăra ei ca fulgerul din cer". Chip al iubirii celor doi logodnici (păstorul bucolic şi frumoasa Sulamita), ea este şi chip al iubirii conjugale între Dumnezeu şi sufletul omenesc. Revelaţia esenţială a Cântării este că iubirea omenească îşi are izvorul în Dumnezeu şi se aprinde de la limbile focului Său devorator: Cincizecime nupţială.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Iubirea are asemenea calităţi încât iubita şi iubitul nu mai formează doua fiinţe, ci una singură... ele nu sunt doar reunite, ci sunt una, adică bărbat-femeie, un adam în sensul biblic, căci... iubirea schimbă însăşi substanţa lucrurilor".

(Paul Evdokimov, Taina iubirii -  Sfinţenia unirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe, Editura Christiana, Bucuresti, 1994)

Categoria: Articole

Cautare:

Liniile armonice ale iubirii

Vizualizari: 660

Id: 22553

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.