www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Lupta pentru viata

Lupta pentru viata

Să nu crezi în marea iluzie care se numește lupta pentru viață. Deoarece această vorbă are înțeles numai dacă înseamnă luptă pentru Dumnezeu; altfel este lipsită de înțeles. Iar pentru cel care și-a găsit viața sa în Dumnezeu, nu poate fi nici un fel de luptă pentru viață. Dumnezeu nu se luptă cu nimeni. Singură prezența lui Dumnezeu aduce biruința Lui. Lupta pentru viață în înțelesul zilnic al cuvântului înseamnă lupta pentru menținerea cât mai lungă a trupului aici, pe pământ. Aceasta deci nu este o luptă pentru viață, ci o luptă pentru trup. Că această luptă pentru viață nu înseamnă nimic se poate vedea limpede din faptul că oamenii care nu au cunoscut-o n-au trăit cu trupul lor nici mai puțin și nici mai nefericiți decât cei care s-au lăudat cu ea.

Viața nu se răpește, viața se dă de bunăvoie de către Dătătorul de viață. Cine răpește viața, aceluia viața i se răpește din mâini. Închipuiește-ți că oalele pline cu untdelemn ar începe să se lupte între ele pentru întrebarea care dintre ele va rămâne și care va pieri. Ce va face oare olarul cu ele? Mai întâi va goli untdelemnul din oale, deoarece untdelemnul este mai de preț decât oalele, și va privi apoi un timp lupta hazlie a oalelor; și în cele din urmă le va sparge pe toate și va face oale noi.

De la cei care se luptă pentru viață, necugetând la Dumnezeu ca la izvorul vieții, Dumnezeu își retrage viața și pe ei îi lasă ca pe oalele goale.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sofia, București, 2006, pp. 84-85) 




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Lupta pentru viata

Vizualizari: 684

Id: 16549

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.