www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Lupta profetilor, apostolilor si mucenicilor

Lupta profetilor, apostolilor si mucenicilor

Taină mare şi străină văd, care se cântă despre profeţi şi apostoli, şi pe care ar trebui mai degrabă să o numim lupta răbdării, potrivit cu ceea ce s-a scris: „Pentru Tine suntem ucişi toată ziua, socotiţi am fost ca oi de junghiere". Căci despre această răbdare şi nădejde zice Sfântul Apostol Pavel: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?". De unde aflăm propria lor mărturie? De când au fost prigoniţi cu necazuri de iudei sau păgâni. Apoi, din faptul că au fost în foame şi în lipsă de îmbrăcăminte şi în primejdiile zilnice, în strâmtorări, în temniţe, despărţiţi, prigoniţi pentru Hristos. Fier a trecut prin sufletul lor. Căci ei de gura sabiei nu se temeau, de la foc nu se întorceau şi de lanţuri nu se înspăimântau, ruşinea nu i-a veştejit şi slava şi bucuria vremelnică nu i-a abătut. Căci ei pe toate le treceau cu vederea şi le socoteau ademeniri stricădoase, privind la o bogăţie mai bună - batjocorirea pe care a suferit-o Hristos.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 76)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Lupta profetilor, apostolilor si mucenicilor

Vizualizari: 635

Id: 12823

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.