
Vă invităm să vizionati un scurt documentar video despre Icoana Maicii Domnului aflată in Catedrala Mitropolitană din Iași.
Ce să fie Maica Domnului pentru noi? Nădejde, încă o nădejde! De ce? Pentru că avem ajutorul Maicii Domnului. Şi dacă ştim de ajutorul Maicii Domnului, de ocrotirea Maicii Domnului, de acoperământul Maicii Domnului, de mijlocirea Maicii Domnului şi de rugăciunile Maicii Domnului, avem un plus de nădejde. Maica Domnului este nădejde: „Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub sfânt acoperământul tău.”
Ce mai este Maica Domnului? Acoperământ. Ce înseamnă „acoperământ”? Nu că stă Maica Domnului cu ceva întins deasupra noastră, ci că Maica Domnului este apărătoarea noastră. Ne scoate din primejdii, ne apără de rele. „Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu”, care eşti apărătoare pentru noi. Nădejdea, acoperământul, scăparea, adică un fel de refugiu al nostru. Maica Domnului este o mângâiere pentru noi. Câtă vreme ne trăiesc părinţii, câtă vreme ne trăieşte mama, parcă avem pe cineva. Chiar dacă ne-am putea gândi vreodată că ne-ar părăsi toată lumea, mama nu ne părăseşte.
Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infimi, ori de-am fi neputincioşi, Dumnezeu nu ne lasă. Nu ne lasă nici Maica Domnului. Maica Domnului este cu noi şi ne ajută, ne întăreşte, se roagă pentru noi, ne ocroteşte şi ne mângâie. „Lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea”. Aceasta este Maica Domnului pentru noi: ne duce la Domnul Hristos, Care a vrut şi vrea să ne ocrotească, să ne ajute şi să ne acopere cum îşi acoperă găina puii săi. V-aş ruga, când mai vedeţi câte-o cloşcă întinzându-şi aripile peste puişorii săi, să vă gândiţi că Domnul Hristos a zis: „De câte ori am voit să adun pe fiii tăi cum adună pasărea puii săi sub aripi” (Luca 13, 34).
(Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului, Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 20)
Categoria: Articole
Cautare:
Maica Domnului - acoperamantul si nadejdea noastra
Vizualizari: 722
Id: 11630
Imagine:


Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).