www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Multi oameni desi le au pe toate, au deopotriva si mahnire, pentru ca le lipseste Hristos!

Multi oameni desi le au pe toate, au deopotriva si mahnire, pentru ca le lipseste Hristos!

Toţi cei care s-au născut infirmi ori au fost făcuţi infirmi de către alţii sau au ajuns aşa din pricina neatenţiei lor, dacă nu murmură, ci slăvesc cu smerenie pe Dumnezeu şi trăiesc alături de El, vor fi rânduiţi de Hristos împreună cu mărturisitorii.

Bunul Dumnezeu este în întregime Dragoste şi se înduioşează chiar şi de netrebnicul nostru prinos. În timp ce noi oamenii mâncăm mierea cea dulce, lui Dumnezeu îi oferim ceara; dar El se bucură şi de acest prinos al nostru.

În timp ce Dumnezeu hrăneşte copacii cu gunoaie şi bălegar, pentru ca aceştia să ne dea frumoasele lor roade binemirositoare şi ne dăruieşte binecuvântarea Sa cea bogată, noi, oamenii ticăloşi şi nerecunoscători, deşi ne hrănim cu roadele cele frumoase şi le prefacem în gunoi, avem, din păcate, şi mândrie pe deasupra.

Toţi oamenii primesc binecuvântările cele bogate ale lui Dumnezeu, dar puţini Îi mulţumesc şi sunt mulţumiţi şi bucuroşi lângă Hristos. Mulţi oameni deşi le au pe toate, au deopotrivă şi mâhnire, pentru că le lipseşte Hristos!

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 177-178)

Categoria: Articole

Cautare:

Multi oameni desi le au pe toate, au deopotriva si mahnire, pentru ca le lipseste Hristos!

Vizualizari: 648

Id: 16439

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.