Nadejdea si increderea in Dumnezeu

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Nadejdea si increderea in Dumnezeu

Deși e atât de necesar pentru acest război să nu ne încredem în noi înșine, cum am spus, totuși, dacă disperăm, adică dacă n-avem nici cea mai mică încredere în noi înșine, e sigur că, ori vom dezerta din luptă, ori vom fi învinși de vrăjmași. De aceea, în legătură cu completa renunțare la noi înșine, e necesar să avem și o perfectă nădejde și încredere în Dumnezeu, sperând să primim numai de la El orice lucru bun, orice ajutor și orice izbândă. Fiindcă, după cum de la noi, care nu suntem nimic, nu așteptăm nimic, din care cauză nu ne încredem deloc în noi, tot astfel ne vom bucura fără frică față de Dumnezeu pentru orice victorie, îndată ce am înarmat inima noastră cu o nădejde vie într-însul, ca să primim ajutorul Lui, după cuvântul psalmistului: „Nu întoarce fața Ta de la mine și nu lepăda cu mânie pe sluga Ta, Tu ești ajutorul meu, nu mă lăsa și nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele” (Ps. XXVII-9 (XXVIII, 9)).

Dar această nădejde și acest ajutor pot fi dobândite în chip hotărât. Patru sunt motivele:

1. Fiidcă le cerem de la un Dumnezeu, Care fiind atotputernic, ne poate da orice dorește El și deci, ne poate ajuta oricând.

2. Pentru că le cerem de la un Dumuezeu cu înțelepciunea și știința nemăsurată, Care cunoaște toate, fie și cele ale celei mai înalte desăvârșiri și prin urmare știe ceea ce este necesar mântuirii noastre.

3. Fiindcă cerem acest ajutor de la un Dumnezeu nemăsurat de bun, cu o dragoste negrăită, totdeauna gata a ne ajuta din ceas în ceas și din moment în moment, pentru victoria duhovnicească și deplină asupra noastră îndată ce alergăm în brațele Lui cu nădejde tare și neclintită.

Și cum e posibil ca, Bunul nostru Păstor, Cel ce treizeci și trei de ani a alergat căutând oaia pierdută, cu o așa de mare perseverență, Cel ce a bătut drumurile cu atâta oboseală, Cel ce și-a vărsat tot Sângele Său și și-a dat viața, cum e posibil, zic acum, ca oaia însăși să-l urmeze și să strige cu mare dorințaă după El s-o mântuiască, iar El să nu-și întoarcă ochii la ea? Cum să n-o ia și să n-o pună pe dumnezeiștii Săi umeri, făcând un ospăț cu toți îngerii din Ceruri?

Dar dacă Dumnezeu neîncetat caută și așteaptă cu mare grijă și dragoste, să găsească, ca pe drahma din Evanghelie, pe cel orb și păcătos, s-ar putea ca El să uite pe cel ce-i ca o oaie pierdută? Și cel ce crede totdeauna că Dumnezeu cunoaște inima omului dorind să intre într-însa și să cineze, cum spune Sfânta Apocalipsă, dându-i harurile Lui, acela totdeauna își pune nadejdea în Domnul. E cu putință oare ca omul să-și deschidă inima către Dânsul, să-L cheme într-însul, iar El să nu vrea să intre?

4. A patra cale de a agonisi această nădejde în Dumnezeu și-n ajutorul Lui, e să ne ducem cu gândul la istorisirile sfintelor Scripturi, unde sunt multe fapte expuse, că oricine nădăjduește în Dumnezeu nu rămâne niciodată rușinat și neajutat.

Înarmează-te, frate, cu aceste patru arme, începi lucrul și luptă ca să biruești. Fii sigur că atunci vei dobândi nu numai toată nadejdea în Dumnezeu, ci și neîncrederea în tine.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 18-20)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Nadejdea si increderea in Dumnezeu

Vizualizari: 408

Id: 9229

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.