www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Nefericita soarta celor pe care Cuvantul lui Dumnezeu i-a lipsit de numele de oameni si i-a coborat la numele de necuvantatoare

Nefericita soarta celor pe care Cuvantul lui Dumnezeu i-a lipsit de numele de oameni si i-a coborat la numele de necuvantatoare

„În mare se află jigănii cărora nu este număr”. Ce putem spune despre ele? Numirea lor spune totul. Nefericită soarta celor pe care cuvântul lui Dumnezeu i-a lipsit de numele de oameni şi i-a coborât la numele de necuvântătoare: cu cât sunt mai nefericiţi cei pe care El, Atotsfântul Cuvânt, Judecătorul lumii, i-a pecetluit cu numele de „jivine"? Nu apele adânci sunt locuinţa şi plăcerea lor statornică, ci mâlul puturos şi murdar, în care sunt aduse de apa înfuriată și în care se înglodează toate necurăţiile, în care sunt aduse şi în care putrezesc trupurile oamenilor ce au pierit în întâmplările cumplite de pe mare, de hangerul piraţilor mării vieţii. 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 41)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Nefericita soarta celor pe care Cuvantul lui Dumnezeu i-a lipsit de numele de oameni si i-a coborat la numele de necuvantatoare

Vizualizari: 650

Id: 10258

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.