www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Niciodata sa nu gandesti in mod viclean

Niciodata sa nu gandesti in mod viclean

Noi facem parte din familia Sfinţilor. Pe aceştia să-i rugăm să fie milostivi faţă de noi. Să ne mâhnim nu pentru cele ce ne fac alţii, ci să ne mâhnim atunci când slujim păcatului, care este urât de Dumnezeu. Lui să-I înfăţişăm plângerile noastre. Să-L ru­găm să ne ierte, ca să nu prindă păcatul rădăcini în noi.

Despre cel care ne face necazuri să spu­nem: «Acesta este cel care mi se face pricină de mântuire», ca să nu-l înghită cu totul întunericul. Niciodată să nu gândeşti în mod viclean. Gândul cel viclean lucrează răutatea. Să rosteşti Rugăciunea: «Doamne Iisuse Hristoase...» şi atunci gândul cel rău nu se va putea cuibări în tine. Căci altfel omul tău cel vechi se va răzvrăti. Nu o poţi scoate la capăt cu ceilalţi, căci fiecare are capriciile sale.

Duhul Sfânt nu se pogoară la cel mân­dru ca să-l lumineze. Ca să nu cultivăm ura, să nu ne plămădim împreună cu rău­tatea, să spunem lui Dumnezeu — Tatăl: «Am păcătuit!»... Să strigăm la Hristos, Care Şi-a vărsat Sângele pe Cruce, să ne rugăm tuturor Sfinţilor... Să prefaci rău­tatea (ura) din tine în bunătate.

Mult-meşteşugăreţul diavol te prinde încet-încet în cursă şi atunci pleacă Harul dumnezeiesc. Atunci nici rugăciune nu vei mai putea face. Dacă vei spune despre altul, care te-a necăjit cu ceva, «De ce să-mi facă mie astfel?», vei pierde Harul. Eu atunci când pătimesc aceasta, cad la picioarele vrăjmaşului meu, căci altfel ura va rămâne în mine.

(Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 61-62)

Categoria: Articole

Cautare:

Niciodata sa nu gandesti in mod viclean

Vizualizari: 674

Id: 12481

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.